Dacă întâmplarea e senzaţională, întreaga presă se năpusteşte asupra ei.

Ajuns la ananghie, Nick Naylor, PR-ist de succes în America, vrea să se sinucidă în cimitirul Arlington din Washington. Pentru că n-avea frânghie în portbagaj, eroul ia cu el, pentru a se spânzura, nişte cabluri electrice.

Ajuns în marginea platformei cu mormântul lui J.F. Kennedy, Nick Naylor se gândeşte că l-ar putea opri poliţia parcului. Imediat îi trece prin faţa ochilor o ştire despre prinderea lui: „Naylor arestat cu cabluri electrice lângă mormântul lui JFK. Afirmă că i-a murit bateria de la maşină. Căuta «inspiraţie» într-un moment dificil. Judecătorul cere examen psihiatric". Din tufişuri vine un foşnet. Nick Naylor se gândeşte că poliţia parcului dăduse drumul dobermanilor. De îndată îi apare în faţa ochilor şi titlul: „Resturile din apropierea mormântului lui JFK identificate ca fiind ale lui Naylor".

Nick Naylor e personajul principal al romanului „Fumatul strict permis", semnat de Christopher Buckley. Fără să şi-o fi dorit în chip special, Christopher Buckley, nu numai prozator satiric, dar şi gazetar american de prestigiu, ne propune în literatura sa o lume în care personajele sunt obsedate de cum vor scrie ziarele şi cum vor da televiziunile despre faptele mari şi mici ale existenţei lor. Într-un alt roman al lui Christopher Buckley, „Deranj la Casa Albă", eroul, Herbert Wadlough, e asistentul personal al preşedintelui nou ales, Tucker. Preşedintele în exerciţiu, Roland Reagan, refuză să plece de la Casa Albă. Se caută soluţii pentru a rezolva situaţia. Cineva propune o injecţie cu novocaină, cauzatoare de moarte având în vedere vârsta fostului.

Reacţia lui Herbert Waldough: „În faţa ochilor a prins să mi se învârtă un cap de pagină a unui ziar de scandal: Reagan ucis de o injecţie administrată din ordinul lui Tucker. În mod normal, nu sunt convingător la ş