România se plasează pe ultima poziţie dintre toate statele membre UE în ceea ce priveşte prezenţa europarlamentarilor la şedinţele plenare şi voturile din Parlamentul European în perioada scursă după 14 iulie 2009, cu o rată a prezenţei de 83,46%, relevă un studiu publicat de VoteWatch.eu, potrivit Mediafax.
România este imediat precedată în acest clasament de Slovacia, ai cărei europarlamentari au avut în medie, în perioada menţionată, o prezenţă de 86,69% la plenarele PE, şi de Ungaria, cu 86,86%. La polul opus se află Slovenia, cu o prezenţă de 96,08%, Luxemburg cu 95,05% şi Austria, cu 94,42%. Eurodeputaţii din 11 dintre cele 27 de ţări membre UE au avut o prezenţă medie de cel puţin 90% la şedinţele plenare ale PE în perioada analizată.
Pentru a stabili dacă un eurodeputat a fost prezent la serviciu, VoteWatch.eu a luat în calcul datele din registrul de prezenţă şi lista aferentă procedurii de vot din timpul sesiunilor plenare de la Strasbourg şi Bruxelles.
Din rândul eurodeputaţilor români, cei mai conştiincioşi la plenarele PE au fost, în aceeaşi perioadă, Oana Antonescu, Sabin Cutaş, Iosif Matula, Cristian Preda şi Csaba Sogor (100%), iar prezenţa cea mai redusă la plenare a avut-o George Becali (27,03%), precedat de Corneliu Vadim-Tudor (40,54%), Traian Ungureanu (62,16%), Cristian Buşoi şi Adina Vălean (fiecare cu câte 64,86%).
Prezenţe mari la plenarele PE au avut şi Daciana Sârbu, Victor Boştinaru (97,3%), Monica Macovei, Adriana Ţicău, Theodor Stolojan (fiecare câte 94,59%), urmaţi de Iuliu Winkler, Corina Creţu (câte 91,89%), Marian-Jean Marinescu, Petru Luhan, Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu (câte 89,19%), Rovana Plumb şi Elena Băsescu (câte 83,78%).
În aceeaşi perioadă, dintre eurodeputaţii români, cinci au avut de elaborat rapoarte - Cristian Buşoi, Theodor Stolojan, Renate Weber, Adina Vălean şi Iuliu Winkler.
În