Orădeanul Harris Wallmen, membru al comunităţii de skateri slalom.ro, vrea să atragă atenţia asupra acestui sport. O mână de orădeni încearcă să readucă în actualitate slalom skateboarding-ul, un sport introdus în România în anii ’80 de un sibian.
Orădeanul Harris Wallmen, unul dintre fondatorii comunităţii slalom.ro, a stabilit primul record naţional la slalom special. El a reuşit să parcurgă 50 de pontoane în 12,34 secunde. „Înseamnă acelaşi timp ca fostul record mondial valabil până de curând”, a declarat Harris Wallmen. Potrivit sportivului, în România nu a mai existat o astfel de tentativă, unul dintre motive fiind că la ora actuală sunt foarte puţini practicanţi. „În anii ’80 a existat un grup mai mare de practicanţi la Sibiu. Eu făceam parte din el. După 1990, însă, nu s-a mai practicat la noi”, a spus orădeanul.
Vezi AICI video cu recordul stabilit de Harris Wallmen
Pentru pasionaţi
„Am dorit să încercăm stabilirea acestui record nu neapărat ca o mare victorie, ci ca să provocăm şi alţi slalomişti români să încerce aşa ceva, să creăm un spirit de competitivitate. Vrem să atragem atenţia asupra acestui sport, să-l reintroducem în România”, a subliniat Harris. Pentru promovarea slalomului, comunitatea de skateri a realizat şi un site cu informaţii despre acest sport, cele mai bune locuri pentru practicarea lui, echipamente, filmuleţe şi poze. „Sportul este foarte dezvoltat în Germania, Olanda, Suedia. Unul dintre motivele pentru care la noi nu este foarte popular ar putea fi şi preţul echipamentului. Plăcile pentru slalom sunt ceva mai scumpe”, a mărturisit sportivul. Pentru atragerea orădenilor spre slalom skateboarding, comunitatea slalom.ro se pregăteşte să organizeze, cel mai probabil în toamna acestui an, un campionat de slalom la Oradea.
Slalom skateboarding a apărut pentru prima dată în Stat