…nu stiu cata lume a apucat sa vada un raspuns al Adrianei Saftoiu la postul “Recall-ul parlamentar”, asa ca – avand acceptul autoarei – ma grabesc sa-l “scot in evidenta”, pentru c-ar fi pacat sa treaca neobservat. In replica la un comentariu postat de “lucaman” parlamentarul liberal scrie: “Eu personal sustin republica prezidentiala! Nu sustin parlamentul unicameral, dar cred ca trebuie redus numarul de parlamentari si in acest sens PNL a depus din septembrie 2009 o lege.
Poate ca nu e prima oara cand Adriana Saftoiu face aceasta afirmatie – nu stiu. Daca e asa, imi cer scuze. Dar eu, unul, nu am mai auzit-o declarand asa ceva. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, nu tin minte sa mai fi auzit un singur liberal declarandu-se in favoarea republicii prezidentiale! Gestul se cuvine, asadar, salutat ca atare. Evident, dupa cum a remarcat pana si Geoana, sustinerea unei republici parlamentare ar servi pe termen scurt intereselor PDL si celor ale lui Basescu. Dar faptul ca un politician, indiferent de culoare, isi ingaduie libertatea de a avea pozitii diferite fata de conducerea partidului trebuie aplaudat.
Si inca doua observatii, pe fuga: (1) Nu stiu cum se face (sau stiu?:), dar toti politicienii invitati sa publice pe Voxpublica – de la Adriana Saftoiu, la Vasile Dancu si Sever Voinescu (fara a-l mai pune la socoteala pe Cristian Preda) fac o figura aparte in randurile partidelor din care provin: refuza sa-si incoloneze, fara cracnire, gandirea la cea a partidului. (2) Sunt oameni care nu doar rezista la tavaleala injuraturilor anonime, dar mai si inteleg ca un blog presupune, prin definitie, un feedback – asa ca mai si raspund comentariilor care depasesc nivelul injuraturilor de mama.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pot decat sa ma bucur.
…nu stiu cata lume a apucat sa vada un raspuns al Adrianei Saftoiu la postul “Recall-ul parlamentar”,