Dinamo premiază orice reuşită diseară la Urziceni ca să obţină prima victorie pe terenul Unirii
"O victorie la Urziceni ne-ar aduce mai aproape de locul 1. E genul de meci care face 6 puncte, nu doar 3", a spus Cristi Borcea. "Dacă pierdem, nu mai avem şanse la titlu, ieşim din cursă total", adaugă preşedintele executiv. Pentru a-i motiva pe elevii lui Ţălnar, şefii au de gînd să premieze consistent un succes la Urziceni. Pe lîngă prima totală de echipă, de 50.000 de euro - la fel ca la victoria cu Steaua -, fiecare dinamovist care va marca diseară în poarta ialomiţenilor va mai cîştiga cîte 2.000 de euro. Bonusul va fi încasat în cazul în care Dinamo cîştigă partida.
Aseară, la Săftica, Ţălnar le-a cerut concentrare fotbaliştilor şi le-a transmis care va fi teoria jocului de la Urziceni: "1. Jucăm cu pase sigure, fără să riscăm. 2. Nu bubuim mingea, nu ne e frică de adversar! 3. Nu atacăm orbeşte, aşezăm jocul şi îi prindem noi la o fază. 4. Cînd avem mingea pe şut, tragem! Dar nu din orice poziţie, ca N'Doye! Nu ratăm ocaziile, că nu se ştie cîte vor fi!".
Ce spun jucătorii? Niculae: "Ialomiţenii ne-au produs mari dezamăgiri anul trecut, acum trebuie să ne revanşăm". Bratu: "Aş paria 2 solist, dar va fi foarte greu. Oricum, vreau să spargem gheaţa la Urziceni, odată şi-odată". Torje: "I-am bătut în tur, în premieră, vrem să facem dubla. Nu facem valuri, că tragem la titlu, îi lasăm pe alţii să facă!".
A căzut şi Diabate!
Planurile lui Ţălnar au fost date peste cap aseară, la Săftica! Zie Diabate, pe care dorea să-l titularizeze stoper stînga contra Unirii, n-a putut încheia antrenamentul, şi sînt şanse minime ca ivorianul să fie disponibil la Urziceni. Zie are dureri mari la genunchiul drept şi tehnicianul n-ar risca. În aceste condiţii, cehul Zivny a revenit favorit la titularizare. Martin ar fi debutant