În 2008, când a început criza financiară din Statele Unite, primii pe care s-a dat vina au fost bancherii care au făcut pariuri riscante din dorinţa de a se îmbogăţi cât mai mult şi cât mai rapid. Această dorinţă a fost amplu ilustrată în cartea “Confesiunile unui bancher toxic” apărută în limba română la editura Publica. De asemenea, Alan Greenspan, fostul şef al Fed-ului, a declarat anul trecut într-un interviu că atât timp cât va exista natura uman
În 2008, când a început criza financiară din Statele Unite, primii pe care s-a dat vina au fost bancherii care au făcut pariuri riscante din dorinţa de a se îmbogăţi cât mai mult şi cât mai rapid. Această dorinţă a fost amplu ilustrată în cartea “Confesiunile unui bancher toxic” apărută în limba română la editura Publica. De asemenea, Alan Greenspan, fostul şef al Fed-ului, a declarat anul trecut într-un interviu că atât timp cât va exista natura umană vor exista crize economice şi financiare, tocmai din cauza acestei dorinţe pe care majoritatea absolută a oamenilor o are. Există însă şi excepţii.
Pulsul evoluţiei unei societăţi se ia undeva la nivelul tinerilor, iar mentalitatea pe care o întâlnim de cele mai multe ori în rândul acestora este exact ca cea bancherilor care au declanşat criza, dar la un alt nivel: dorinţa de câştig rapid reflectată din timpul celor mai fragede vârste în voinţa de a urma cursurile unei facultăţi care să te propulseze eventual direct în scaunul de manager.
Dana Paraschiv este o tânără care gândeşte altfel decât majoritatea tinerilor de vârsta ei. Deşi are doar 20 de ani, a făcut deja marea alegere în viaţă, cea legată de carieră. A simţit că trebuie să facă teatru, deşi şcoala pe care a urmat-o nu a fost deloc în direcţia aceasta. A intrat în urmă cu 3 ani în trupa lui Dan Puric, a învăţat să facă teatru de la “maestru” şi a prins din zbor o serie de secrete ale meser