Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine o fi de vină, cine o fi greşit?

Publicat in Adevarul, duminică 28 martie 2010 ·

Rapid e în haos: a pierdut în minutul 92 pe teren propriu, scor 0-1 contra juveţilor olandezului Wotte. Cum a făcut-o?

Cu antrenorul principal în tribună, cu directorul sportiv certându-se cu Nae Manea ca doi copii pe o jucărie, cu antrenorul secund dând indicaţii de „principal" pe banca tehnică chiar de ziua patronului, renumitul cofetar de cursă lungă George Copos. Cel care s-a trezit sărbătorit la fix 57 de ani cu o prăjitură rămasă în gât, printre două pahare de şampanie, la golul desprins din teoremele de geometrie ale lui Gângioveanu.

Giuleştiul e ca un vulcan noroios. Fierbe la victorii, bălteşte în mediocritate şi explodează la eşecuri. Acum se vorbeşte de aducerea lui Ioan Andone, un dinamovist sadea. Când s-a vehiculat numele lui Bölöni, acum trei ani, fostul mare internaţional a fost gratulat cu cuvintele trădător, spurcat, nerapidist şi lista poate continua în viziunea marilor intelectuali din galeria lui Gigi Corsicanu. Aceiaşi suporteri îl vor acum pe Andone, care ar putea îndeplini aceleaşi aprecieri, sigur, venite din Şoseaua Ştefan cel Mare, nu din Ghencea. Cu deosebirea că spurcat se traduce aici prin javră.

George Copos, omul care iese în faţă la victorii şi dispare la eşecuri, ar trebui să înţeleagă că performanţa nu se face cu schimbări de antrenori şi decizii radicale, ci cu echipe manageriale de calitate. Rapid a pierdut în ultimii ani toate litigiile cu meciuri cu 0-3, vezi printre altele cazul Bricheta, pentru că a avut pe lângă el oameni care-i dădeau de şapte ori bună ziua şi de şapte ori bună seara, în loc să rezolve cazurile. Degeaba îl iei pe Varga, Bălan şi pe Săpunaru, dacă în ultimele trei etape pierzi consecutiv la acelaşi scor: 0-1 Astra, 0-1 Vaslui, 0-1 Craiova.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°