Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Din Valea Călugărească puteţi cumpăra cel mai bun şi ieftin vin pentru Paşte

Publicat in Adevarul, duminică 28 martie 2010 ·

Producătorii de vin din Valea Călugărească oferă produse diverse pentru toate buzunarele. Clienţii preferă să se aprovizioneze cu vin înainte cu cel puţin o săptămână înainte de Paşte, pentru a fi siguri că nu vor mai alerga după băuturi odată cu cumpărăturile pentru aceste sărbători.

Marii producători de vinuri au scos la vânzare anul acesta nu numai băuturi îmbuteliate ci şi la vrac, pentru a se conforma cerinţelor cumpărătorilor. „Avem vin alb la 5,5 lei, alb demisc, la şi Merlot la 6 lei, dar şi vin roşu, demisec, la 6 lei", explică Ion Nechifor, reprezentantul Budureasca. Pe lângă aceste produse îmbuteliate la butoaie mari, de la Budureasca mai pot fi cumpărate şi sticle de vin, vechi de 2 sau 3 ani, cu preţuri cuprinse între 14 şi 17 lei. „Avem Fume Blanc, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Fetească Neagră, Rislieng şi alte sortimente", mai spune comerciantul. În plus, pentru restaurante, există în depozitele acestei societăţi vinuri ale căror preţuri pornesc de la 60 de lei şi pot ajunge la câteva sute, cu adaosurile restaurantelor. Micii producătiori, preferaţii prahovenilor Pentru masa de Paşte, mulţi clienţi au ales să cumpere vin de la Valea Călugărească, o zonă renumită pentru producţia sa viticolă. „O să cumpăr băutura dinainte, aşa cum fac în fiecare an, ca să nu mai alerg în ultimele zile înainte de sărbători, când de obicei am de făcut cumpărături. Oricum dacă ar fi le cumpăr din magazin aş da mult mai mult pe ea, aşa că prefer să le iau de la ţărani", spune un client, Radu Morăreascu. Pe de altă parte, însă, micii producători au o ofertă limitată, oferind doar câteva soiuri de vin, ce-i drept, mult mai iefinte. „Am vin alb, la 5 lei, Ftească regală, din 2008, numai vin alb produc, dar am şi rachiu din tescovină, la 10 lei şi distilat de tip coniac, la preţul de 16 lei.", afirmă Mihail Mateescu, un producător particular, care fabrică aceste băut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 7 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Rezultatele la tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, de marți 31 decembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 8 ore
Loteria Română a organizat marți, 31 decembrie, tragerile speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și alta suplimentară. Rezultate Loto 6/49 de marți, 31 decembrie

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°