Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Radu Jurju cucereşte lumea în paşi de samba

Publicat in Adevarul, duminică 28 martie 2010 ·

Radu face dans sportiv de patru ani, iar talentul său l-a ajutat să ajungă, în scurt timp, pe locurile fruntaşe ale concursurilor la care a participat.

Radu Jurju este elev în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“ din Sibiu, iar de câţiva ani face dans sportiv. Tânărul recunoaşte că, la început, nu a făcut asta cu pasiune, însă, mergând zi de zi la antrenamente, i-a intrat în sânge şi acum spune că nu ar mai putea trăi fără dans. „ Ideea de a face dans sportiv le-a aparţinut părinţilor mei, care, la momentul respectiv, făceau un astfel de curs. Ei m-au înscris la un club din oraş, iar la început nu am fost foarte încântat de idee. Mă bucur însă că am continuat, în scurt timp a început să îmi placă, satisfacţiile nu au întârziat să apară şi sper ca, pe viitor, să mă număr printre profesionşti“, spune Radu.

Preferă samba şi valsul vienez

Pentru că îşi doreşte foarte mult să facă performanţă, tânărul are un program foarte bine stabilit şi nu pierde niciodată timpul degeaba. Este extrem de muncitor,exersează mult, iar dorinţa sa de a ajunge la cel mai înalt nivel se vede cu ochiul liber. Dansează orice stil de dans, dar spune că cel mai mult îi place samba, din categoria dansurilor latino, şi valsul vienez, din categoria celor standard. „ La antrenamente merg de patru ori pe săptămână, iar o şedinţă este de două ore. Orice aş avea de făcut, pentru dans îmi găsesc întotdeauna timp“, spune acesta. Îi apreciază pe ruşii Riccardo Cocchi şi Yulia Zagoruychenko şi speră ca pe viitor să ajungă, alături de partenera lui, la acelaşi nivel de performanţă. „ Ei au o tehnică extrem de bună, se vede că simt muzica, au o prestaţie impecabilă împreună. În dans, este foarte important ca partenerii să se înţeleagă, să se completeze reciproc şi să reuşească să comunice, atât verbal, cât şi prin dans, pentru a reuşi. Eu şi partenera mea suntem pe drumul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°