Iată câteva ştiri pe scurt din municipiul reşedinţă şi din judeţ.
Controale în carmangerii şi măcelării
Inspectorii Direcţiei Sanitar Veternirare Sibiu au verificat în ultimele zile 38 de obiective considerate a fi cu risc ridicat privind siguranţa alimentelor. Au fost „purecate” 18 carmangerii şi măcelării şi mai multe depozite, hipermarketuri, magazine alimentare dar şi cu specific pescăresc. „Am găsit şase unităţi cu nereguli. S-au aplicat o amendă de 2.000 lei la o carmangerie şi 5 avertismente” a explicat doctorul Ioan Penţa de la DSV.
Motociclist accidentat pe Dumbrăvii
Un sibian a ajuns la spitalul judeţean, după ce ieri a fost victima unui accident petrecut la prânz, pe Calea Dumbrăvii. Acesta mergea cu o motocicletă şi a fost acroşat de un Opel Corsa al unei şcoli de şoferi. În urma impactului tânărul a căzut jos, dar a primit apoi imediat îngrijiri din partea medicilor SMURD. Motociclistul a fost uşor rănit, dar medicii sibieni au preferat să îl reţină în spital pentru investigaţii medicale mai amănunţite.
Studenţii îşi fac „antologie”
Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu organizează marţi începând cu ora 19.00 la Habitus, lansarea primei ediţii a antologiei „Student Creation”. La acest eveniment participă toţi studenţii care şi-au adus aportul la realizarea primului volum al antologiei. „Prin acest eveniment nereafirmăm convingerea că arta este atât limbaj universal care traversează orice bariere culturale” a explicat Cornel-Alin Macarie, director al insitituţiei organizatoare.