Indiferent unde ar trăi în această lume, românii mai au o şansă să descopere lumina din ei. Laura Câmpean crede că ar trebui să începem chiar acum să ne salvăm: de exemplu, cu un zâmbet. Brazilienii spun despre ei înşişi că sunt buni, frumoşi şi iubitori, românii se descriu ca meschini, răi şi hapsâni.
„Am evitat să văd zile în şir filmuleţul cu românii înghesuindu-se la deschiderea noului magazin de bricolaj, gândindu-mă că nu e nimic nou. Comportamentul românului disperat după oferte e deja... tipic. Dar azi m-am uitat totuşi şi am căzut pe gânduri: oare mai avem vreo şansă să devenim nişte oameni normali? Cam de unde ar trebui pornit? În fine, stăteam eu, singură, să mă întreb. Şi am zis să-ţi spun şi ţie, care ai ales altă viaţă. Oare are sens să mai muncim ca să schimbăm ceva? Avem sorţi de izbândă? Nu pentru acum, ci măcar pentru generaţia viitoare?"
Aşa mi-a scris într-un e-mail, zilele trecute, prietena mea Claudia, una dintre cele mai dragi fiinţe pe care le am acasă, în România. Şi m-a pus şi pe mine pe gânduri. Nu, nu m-am întrebat dacă mai avem vreo şansă. Pentru că nu am nicio îndoială: avem toate şansele din lume! Ci m-am gândit la cât de frumoşi suntem, noi, românii.
Ce spunem despre noi?
M-am gândit cum fiecare străin care ne vizitează ţara rămâne încântat de cât de bine primit este în casele românilor, la ţară. De ce mâncăruri extraordinare gătim noi. De ce suflete calde şi vesele avem, de ce petreceri ştim să încingem, de ce femei frumoase poartă numele de românce, de ce locuri alcătuiesc ţara asta, de ce bine ştim să vorbim limba engleză, de cum filmele străine sunt subtitrate în România, şi nu dublate. Povestesc cu uimire de mănăstirile din Moldova, de casele din Ardeal, de Delta Dunării, de brânză şi ceapă, de vinurile româneşti şi încă o dată despre oameni şi despre voioşia, spiritul, căldura şi ospitalitatea lor.
Şi
