Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România a participat în 25 martie, la invitaţia MECTS, alături de alte asociaţii profesionale ale cadrelor didactice, la o prezentare a proiectului Legii Educaţiei Naţionale. Sub geamurile ministerului îşi făceau cunoscute necazurile sindicatele din educaţie.

În privinţa trecutului Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România amintim doar că în urmă cu exact 100 de ani organiza la Constanţa, în prezenţa a peste 1500 de învăţători şi a lui Spiru Haret, cel de-al VII-lea său Congres şi că era cea mai importantă asociaţie profesională din România interbelică ca organizare şi patrimoniu.

Chiar şi în anul 1933 al marii crize şi al curbelor de sacrificiu, AGIRo, prin moţiuni votate în fiecare judeţ se opunea cu luciditate sindicalizării şi recurgerii la greve în momente grele pentru statul român. Cuvântul lor era însă ascultat. Preşedintele AGIRo era invitat des să se adreseze plenului Parlamentului. Uşa ministrului îi era permanent deschisă.

De menţionat că şi în toamna lui 1944, cu armata sovietică în ţară, în adunări generale judeţene, dascălii se opuneau transformării AGIRo în sindicat argumentând că ,,ideea sindicală este una comunistă şi că organizarea învăţătorimii în asociaţie e forma ideală de luptă, dovadă fiind puterea de care dispune asociaţia azi". Abia în primăvara lui 1945 sovieticilor le reuşeşte înfiinţarea de sindicate ale lucrătorilor din învăţământ, întemniţarea preşedintelui AGIRo Dumitru Vasile Ţoni (care datorită reuşitelor asociaţiei fusese ales preşedinte pe viaţă), mai apoi a fostului său preşedinte Ion Mihalache şi mai apoi preluarea uriaşului patrimoniu.

De la reactivare AGIRo are membre 49 de asociaţii/sucursale în absolut toate judeţele şi a organizat 3 congrese din care unul la Palatul Parlamentului cu participarea a 1300 delegaţi şi organizarea de conferinţe pedagogice c