Să fie acestea semnele începutului sfârşitului superputerii? Când unul din cei mai apropiaţi aliaţi, Israelul, nu mai ţine seama de opinia exprimată de Washington, de nemulţumirea celui mai puternic om din lume şi chiar de tratamentul rece cu care este întâmpinat? Când parlamentarii din celălalt mare aliat, Marea Britanie, votează pentru ca expresia “relaţie specială” să fie eliminată din documente în legătură cu Statele Unite şi acceptă cu greu să se menţioneze în documente că este vorba de o relaţie “profundă şi valoroasă”? Când Iranul continuă îmbogăţirea uraniului la cote dincolo de necesarul civil şi se proclamă un stat nuclear, în ciuda ofertelor şi ameninţărilor americane? Când războiul din Afganistan, în ciuda suplimentărilor de trupe, nu pare să ajungă la un deznodământ?

Sfârşitul, inevitabil pentru orice putere hegemonică, este încă departe. Dar influenţa Statelor Unite în lume a scăzut considerabil, iar mâinile întinse de Obama par să fie întâmpinate de pumni strânşi cu îndârjire. În plus, se remarcă tendinţa ciclică la americani de a se retrage în rezolvarea problemelor interne şi a se preocupa mai mult de reforma în sănătate decât de ceea ce se întâmplă în celălalt colţ al lumii. Încă sper în capacitatea americană de inovare şi reinventare, pentru că nu îmi doresc să văd China comunistă ridicându-se prea curând la nivelul de hegemonie mondială. Cu scutul antirachetă şi cu avioanele F16, noi încă pariem pe americani. Demolărilele nu se produc rapid, chiar dacă încep să se vadă crăpăturile în construcţie.

Să fie acestea semnele începutului sfârşitului superputerii? Când unul din cei mai apropiaţi aliaţi, Israelul, nu mai ţine seama de opinia exprimată de Washington, de nemulţumirea celui mai puternic om din lume şi chiar de tratamentul rece cu care este întâmpinat? Când parlamentarii din celălalt mare aliat, Marea Britanie, votează pentru ca