M-a provocat articolul lui Iulian , mi-a amintit de micile certuri profitabile cu Mihai Nicuţ sau Ionuţ Tudorică pe teme economice din redacţia Cotidianul (vă daţi seama, literat care amestecă economie cu ideologie, ce poate fi mai enervant pentru ăia care chiar înţeleg cu ce se mănîncă). Aşa că repet nişte urlete de prin 2005-2008, pe cînd România înflorea şi toată lumea avea orgasm cu creştere economică.
Iulian Leca spune simplu şi e bine c-o face: nu ne mai permitem luxul de a avea profesori şi medici. Din cauza cui?, vin eu şi spun. Doar a guvernanţilor? a politicienilor? Ăştia-s nişte animale, mai mult sau mai puţin în sens aristotelic, care amuşină teme populare şi le exacerbează. Preiau din popor nişte teme şi le repetă ca nişte papagali monstruoşi inclusiv atunci cînd ajung la putere şi semnează prostii.
Ce probleme am avut noi? Ne-a durut vreodată de educaţie şi sănătate? doar atunci cînd am avut contact cu ele. În spitale chestia e reflectată perfect şi credeţi-mă că am vizitat ceva spitale înultima vreme. Mergi pe holuri sărace şi din cînd în cînd dai peste cîte un salon impecabil sau peste o sculă SF. Iar asta pentru că a ajuns în nevoie cîte un om de afaceri prosper care, după ce a fost vindecat, a ţinut să renoveze cîte o bucată din spital. Cam aşa facem cu toţii – privim sănătatea ca pe un domeniu în care trebuie să “donăm”.
Cine a urlat ca dementul 20 de ani că vrea autostradă? că nu mai poate altfel? poporul. Aţi auzit o voce populară fermă spunînd că educaţia şi sănătatea sînt la fel de importante ca tronsonul Bucureşti-Constanţa? Da de unde – au rămas domenii de văicăreală pentru două categorii pe care le dispreţuim profund pentru că n-au bani: profesorii şi pensionarii.
Ne-am înecat în propriile clişee şi-n propria nostră viziune complet mărginită. Pentru că am avut bani! am avut foarte mulţi bani înainte de criză. Şi au f
