Zeci de ţărani din Arad au ajuns faimoşi, după ce au jucat într-un film nominalizat la Oscar şi premiat cu Palm d'Or şi Globul de Aur. Ţăranii au stat trei săptămâni la Berlin pentru filmări şi spun că nu s-au dus pentru bani ci pentru mirajul ţării străine, informează Realitatea TV.
Fericiţi că au pus umărul la reuşita producţiei "White Ribbon"/"Das Weisse Band", regizată de Michael Haneke, românii se fălesc acum în tot judeţul, mai ales că regizorul le-a transmis mulţumirile sale.
"Am fost, am şi dansat. Nu ne-am dus pentru bani, ne-am dus pentru ţară străină", a spus un localnic.
La casting au participat peste 200 de persoane, însă doar 64 au fost selectaţi pentru figuraţie.
"Am văzut peste 200 de persoane, până am selectat 64 de figuranţi", a precizat directorul de casting, Raluca Jocomo Muntean.
Ţăranii au primit din partea regizorului Michael Haneke o diplomă de mulţumire.
Filmul "Das Weisse Band" a fost distins cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes şi cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin în 2009. Pelicula va fi proiectată în premieră în România la Festivalul Filmului European, care va avea loc în perioada 6-30 mai.
Zeci de ţărani din Arad au ajuns faimoşi, după ce au jucat într-un film nominalizat la Oscar şi premiat cu Palm d'Or şi Globul de Aur. Ţăranii au stat trei săptămâni la Berlin pentru filmări şi spun că nu s-au dus pentru bani ci pentru mirajul ţării străine, informează Realitatea TV.
Fericiţi că au pus umărul la reuşita producţiei "White Ribbon"/"Das Weisse Band", regizată de Michael Haneke, românii se fălesc acum în tot judeţul, mai ales că regizorul le-a transmis mulţumirile sale.
"Am fost, am şi dansat. Nu ne-am dus pentru bani, ne-am dus pentru ţară străină", a spus un localnic.
La casting au participat peste 200 de persoane, însă doar 64 au fost selectaţi pentru figuraţi