De la o vreme, internetul a început să ne supravegheze vieţile, cu totul altfel: face loc unui câmp energetic benefic nouă. Intră în casele noastre cu sfială, parcă, şi se arată dispus să ne provoace la o întâlnire întru comuniune spirituală. Mai precis, de câte ori ne învrednicim să intrăm în lumea lui, ne întâmpină cu neaşteptată căldură şi încearcă să ne apropie, sufleteşte, unii de alţii. Cine ar fi crezut! Internetul cu faţă umană (fără niciun fel de ironie!) e hotărât să ne inducă linişte şi speranţă. Ceea ce nu reuşesc, de ani buni, liderii politici din România, fiindcă nici nu s-au gândit la aşa ceva. Graţie internetului, oamenii - fie că se cunosc sau nu, fie că sunt prieteni vechi care nu mai găsesc timp pentru o întâlnire…terapeutică, aşa ca în vremurile bune - îşi fac daruri informaţionale reciproce. De pildă, reţete naturiste, invitaţii la călătorii virtuale pe mapamond, în locuri de vis, sfaturi medicale adunate într-un "buchet", pentru orice suferinţă; bancuri şi rugăciuni; filme documentare despre soarta pădurilor de la noi…Fleacuri sau lucruri importante, toate sunt înduioşător de nevinovate când sunt folosite pentru globalizarea şi omogenizarea emoţiilor, a mentalităţilor, convingerilor şi aşteptărilor. Dar poate amenda cineva frăţia creştină de dincolo de ecranul computerului?

Pentru a-l cita pe Părintele Galeriu, care, în zorii epocii Internetului, acorda un interviu unei reviste din România dedicată acestui revoluţionar mijloc de comunicare, "marea întrebare este: sunt oamenii mai apropiaţi unii de alţii, când se află la distanţe unul faţă de celălalt? Dar când sunt ei unul cu celălalt? Aici este problema. De aceea transfigurarea trebuie să plece tot din spiritul de a crea. Aşa şi telefonia fără fir sau telegrafia, şi radioul, şi televiziunea şi de acum şi Internetul, care sunt realizări importante ale ştiinţei, ele trebuie să cun