Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Doi directori şi un consilier au “ţepuit” Parcul Industrial Brazi cu peste un milion de lei

Publicat in Adevarul, luni 29 martie 2010 · ·

Comisarii Gărzii Financiare Prahova au reuşit să demonstreze, după o anchetă dificilă, cum Parcul Industrial Brazi a fost prejudiciat de milioane de lei. Procurorii anticorupţie au aflat şi cine sunt cei care au încălcat legea.

Concret, instalaţiile din rafinăria de lângă Ploieşti au fost dezafectate, dezmembrate şi vândute la fier vechi. Valoarea componentelor a fost însă mult subevaluată de către firmele care s-au ocupat de operaţiunile de dezafectare ale activelor din incinta Parcului Industrial. În plus, comisarii Gărzii Financiare au descoperit că o parte din sumele de bani obţinute din valorificarea componentelor nu a fost înregistrată în contabilitate, în acest fel impozitele şi taxele aferente nemaiajungând la bugetul de stat. Recent, doi foşti directori şi un consilier de la societatea Brazi Industrial Parc au fost deferiţi justiţiei de procurorii anticorupţie. Este vorba despre pe fostul director general al societăţii, Dan Enea Teodorescu, fostul director de operaţiuni- Militaru Ion şi consilierul juridic al societăţii- Vasile Ionaşcu. Cei trei au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie din Ploieşti de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată şi calificată. Ei au fost deferiţi justiţiei după ce s-a aflat că au vândut unei societăţi din Sibiu, la un preţ subevaluat, şase transformatoare din patrimoniul societăţii Brazi Industrial Parc, societate ce are ca unic acţionar Consiliul Judeţean Prahova, prejudiciu cauzat fiind de peste un milion de lei. Ca să poată recupera prejudiciul, anchetatorii au pus sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor trei ,iar societatea Brazi Industrial Parc s-a constituit parte civilă în acest dosar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 44 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 10 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°