* conform declaraţiilor deputaţilor Bădălan şi Balcan, cel care va fi nu numai interimar dar şi preşedinte ales, va fi gălăţeanul Constantin Dumitriu * cei doi parlamentari sunt convinşi că Dumitriu va limpezi apele la Brăila, dar va fi şi capabil să bată actuala echipă a PSD Brăila la alegerile din 2012
* în altă ordine de idei, pentru că actuala conducere a PDL Brăila i-a interzis accesul la cabinetul parlamentar, Bădălan va profita de ospitalitatea colegului Balcan, până îşi va rezolva problema
Dacă până acum tot ce se vehicula despre conducerea PDL Brăila era la nivel de zvon, ieri, deputatul democrat-liberal Eugen Bădălan a ţinut să clarifice situaţia. Astfel, împreună cu noul său coleg de grup parlamenar, deputatul Viorel Balcan, a anunţat că actuala conducere interimară a PDL Brăila va fi schimbată în cel mai scurt timp şi că, personal, îl susţine pentru interimat şi mai apoi pentru şefia oficială, pe gălăţeanul Constantin Dumitriu.
Bădălan a precizat că el a venit, la Bucureşti, cu ideea de a-l numi pe Dumitriu interimar: "La ultima întâlnire de la Bucureşti s-a stabilit că vor fi câteva organizaţii care vor fi monitorizate amănunţit de către conducerea centrală, printre ele numărându-se şi Brăila. Aceste organizaţii s-au dovedit total neperformate de-a lungul vremii şi, la Brăila, actuala echipă de conducere va fi înlocuită cu o altă echipă interimară. Eu fac parte dintre persoanele care susţin la conducerea noii echipe interimare pe Constantin Dumitriu, cel care a fost candidatul nostru regional la europarlamentare".
Întrebat de ce se merge pe varianta Constantin Dumitriu şi nu pe un autohton, Bădălan a răspuns că, din punctul său de vedere, niciun alt PDL-ist brăilean nu are autoritatea lui Dumitriu, nu este la fel de cunoscut şi nici la fel de capabil să "bată" PSD-ul: "S-ar putea găsi cineva potrivit şi în interiorul PDL Brăila, că o