Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaţu : Sportul românesc e în moarte clinică

Publicat in rfi, luni 29 martie 2010 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu spune că sportul românesc este în "moarte clinică". Banii pentru bugetul pe 2010 încă nu au fost viraţi de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului spre federaţii, precizează el.

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu spune că sportul românesc este în "moarte clinică".

Banii pentru bugetul pe 2010 încă nu au fost viraţi de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului spre federaţii, precizează el.

"Sportul este în moarte clinică. Suntem nevoiţi să jucăm meciuri în sălile construite de Ceauşescu. Am ajuns să ne certăm între noi, preşedinţii de federaţii, pentru bani şi pentru închirierea sălilor", declară Gaţu.

"Noi am înaintat către Minister un necesar de 111 miliarde de lei vechi pentru anul 2010, însă ni s-a aprobat sub 50 de procente, dar am fost înţelegători, pentru că este această criză", continuă el.

"Am fost nevoiţi să ne restrângem activitatea, iar evenimentele care nu sunt foarte importante le-am amânat pentru perioada de la sfârşitul anului, pentru că până atunci am mai reuşit să atragem şi alte fonduri. Până azi, nu am primit nici un ban şi cred că nici o altă federaţie nu a primit ceva, pentru că noi am fost primii care am făcut proiectul de buget pentru anul ăsta", afirmă Cristian Gaţu.

Federaţia Română de Handbal a semnat luni, 29 martie, un contract de parteneriat cu o clinică privată din Târgu Mureş.

Sportivii care fac parte din loturile naţionale de handbal vor beneficia de o reducere de 50% pentru tratamentele puse la dispoziţie de noul partener al Federaţiei. Parteneriatul este valabil până după Jocurile Olimpice de Vară de la Londra.

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu spune că sportul românesc este în "moarte clinică". Banii pentru bugetul pe 2010 încă nu au fost v

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 41 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 41 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°