În noaptea de 26 spre 27 martie, la orele 00.50, Cristinel O. (43 de ani), din Brăila, a reclamat la Poliţie faptul că un tânăr necunoscut l-a agresat şi i-a sustras geanta, în timp ce se deplasa pe DJ 202, în apropiere de Gara CF Urleasca.
Poliţiştii au demarat cercetările şi au stabilit că principalul suspect este Daniel M. (24 de ani), din comuna Movila Miresii, care, pe fondul unui conflict mai vechi, i-a aplicat părţii vătămate două palme în zona capului. Oamenii legii au găsit geanta şi şapca reclamantului pe acostamentul DJ202, abandonate de acesta când a fugit de agresor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi furt.
Sâmbătă dimineaţa, la orele 11.40, Ştefan N.(31 de ani), din comuna Cireşu, a reclamat la Poliţie faptul că, în timp ce se afla la locuinţa lui Mitică A., din satul Berleşti, oraşul Ianca, unde lucrează ca cioban, a fost lovit de Ion A. în zona feţei cu un picior de scaun din lemn. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale şi autorului i s-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe. În noaptea de 26 spre 27 martie, la orele 00.50, Cristinel O. (43 de ani), din Brăila, a reclamat la Poliţie faptul că un tânăr necunoscut l-a agresat şi i-a sustras geanta, în timp ce se deplasa pe DJ 202, în apropiere de Gara CF Urleasca.
Poliţiştii au demarat cercetările şi au stabilit că principalul suspect este Daniel M. (24 de ani), din comuna Movila Miresii, care, pe fondul unui conflict mai vechi, i-a aplicat părţii vătămate două palme în zona capului. Oamenii legii au găsit geanta şi şapca reclamantului pe acostamentul DJ202, abandonate de acesta când a fugit de agresor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi furt.
Sâmbătă dimineaţa, la orele 11.40, Ştefan N.(31 de ani), din comuna Cireşu, a reclamat la Poliţie faptul că,