O instituţie de învăţământ din Timişoara a ajuns să se întreţină singură din închirierea spaţiilor şi din banii obţinuţi din proiecte internaţionale. Şcoala Generală nr. 30 ia chirie pe bazinul de înot, organizează cursuri de karate şi de pilates şi investeşte câştigurile în termopan şi nocturnă pentru terenul de sport.
Clădirea care adăposteşte şcoala cu clasele I-VIII numărul 30 din Timişoara este foarte încăpătoare. Spaţiile de la parter, cele două etaje şi subsolul nu sunt ocupate decât în proporţie de 70% de săli de clasă, pentru că în ultimii ani numărul elevilor a rămas, în medie, cam acelaşi: 1.100. Directorii şcolii
şi-au dat seama că spaţiul neutilizat este o oportunitate de afaceri şi au început să scoată bani din această resursă.
„Banii pe care îi primim de la minister sunt folosiţi în mare parte pentru plata salariilor. Majoritatea profesorilor noştri au gradul I, astfel că rămânem cu puţini bani în vistierie. Toţi banii veniţi din chirii şi din câştigarea de proiecte internaţionale se reinvestesc", a spus Maria Jula, directoarea şcolii.
Fitness la subsol
Astfel, la subsol, în decursul câtorva luni, şi-au făcut apariţia două săli de fitness. „Fiica mea e elevă în clasa a VII-a. Seara, după ce scapă de la şcoală, merg împreună cu ea la cursuri de pilates. Cu ocazia asta mai văd şi eu cât de bine arată şcoala şi ce s-a mai făcut nou", spune Magdalena Ilie, 34 de ani.
Un alt spaţiu, de la intrare, a devenit magazin alimentar. Principalul câştig al şcolii a fost că elevii nu mai au motiv să părăsească instituţia pentru a-şi cumpăra de mâncare.
Nocturnă pe terenul de sport
Sala de sport este şi ea închiriată după ore, pentru diverse cursuri. Acum se învaţă karate. Şi bazinul de înot a devenit o sursă de venit. "Cu banii câştigaţi din chirie cumpărăm substanţe pentru tratarea apei şi am angajat şi doi profesori de