Mesajul a fost trimis. Multumesc!

200 de copii au interzis la grădiniţă

Publicat in Adevarul, luni 29 martie 2010 ·

Pentru că unitatea şcolară din Slobozia Bradului nu are decât o singură clasă, peste 200 de copii sar peste grupa pregătitoare. Singura clasă de la grădiniţa din această comună este formată din copii cu vârste între 6,5 ani şi 7 ani. Unitatea şcolară mai are nevoie de nouă clase.

Dacă în judeţ se vor desfiinţa, de la anul, 37 de grădiniţe şi şcoli, în comuna Slobozia Bradului sunt peste 200 de copii cu vârste cuprinse între 3,5 ani şi 6 ani care nu pot fi daţi la grădiniţă deoarece unitatea şcolară nu poate găzdui la momentul actual decât o clasă cu 25 de copii.

Directoarea grădiniţei din Slobozia Bradului, Voica Costache spune că această situaţie nu poate fi controlată, iar selecţia unicei clase de grădiniţă se face după criteriul vârstei.

La grădiniţă nu merg decât copii cu vârstă cuprinsă între 6,5 ani şi 7 ani.

„Îmi vine să şi plâng când îi trimit acasă pe copii. Părinţii vor să-i dea să facă primi paşi spre şcoală. A existat un proiect de construire a unei clădiri noi, dar a venit criza economică şi a blocat totul", a adăugat Voica Costache.

Mai e nevoie de cel puţin nouă clase pentru a putea să-i primeasă pe toţii copii din comună.

Nu sunt bani

„Am un copil în clasa a şasea. Ceilalţi trei sunt mici şi ar trebui să meargă la grădiniţă, dar nu au unde pentru că nu este loc. Noi vrem să ne dăm copii să înveţe şcoală. Copii noştri pleacă de la început cu un handicap major. Vor fi la şcoală speriaţi pentru că una este să mergi la grădiniţă de la trei ani şi una este să te duci direct în clasa întâi la şapte sau la opt ani. Nu vrem deecât să aibă aceleaşi şanse ca şi ceilalţi copii de la oraş", spune Marin Vasile, tatăl a patru copii.

Valerică Zamfirescu, primarul comunei Slobozia Bradului susţine la rândul său: „Dacă la unii colegi din judeţ se comasează şi desfiinţează şcoli d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 52 minute
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 2 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum o ora
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Militari americani, la un exerciţiu de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acţiune, în România

News.ro acum o ora
Militari americani participă, în această perioadă, în România la exerciţiul de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acţiune ”Southern Shield”. ”Statele Unite ale Americii şi NATO sunt ferm angajate în apărarea spaţiului aerian al României”, a decla

Mirosul de marijuana îi deranjează piloții de F1 la Marele Premiu din Las Vegas / Perez: „Pe pistă este extrem de puternic, îl poți mirosi peste tot” / ”Dacă ne-ar testa antidrog pe noi, piloții, am fi depistați pozitiv, jur”

G4Media acum o ora
Piloții Red Bull și Williams au semnalat problema mirosului de marijuana, care se simte peste tot în zona în care se desfășoare Marele Premiu din Las Vegas, scrie Corriere della Sera. Aici, în Nevada, marijuana este legală Sergio Perez, pilotul mexi

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°