Cea mai titrată jucătoare de tenis de masă din România a ultimului deceniu, Mihaela Şteff (31 de ani) a devenit anul trecut o mămică fericită. Cvintupla campioană europeană a renunţat temporar la activitatea sportivă pentru a se dedica în totalitate familiei.
În urmă cu aproape un an, Mihaela Şteff dădea naştere unui băieţel pe nume Răzvan. „Acum doi ani mi-am propus să devin mămică şi mi-a reuşit din prima (râde). Viaţa mea s-a schimbat atunci la 180 de grade. În ultimii doi ani, am fost doar mămică şi mă simt bine în această nouă ipostază. Răzvam îmi ocupă mai tot timpul, dar e un bebe cuminte şi totul e ok", afirmă cvintupla campioană
europeană.
La 31 de ani, Şteff poate fi considerată una dintre veteranele tenisului de masă mondial, dar vârsta i-ar mai permite totuşi să concureze câţiva ani buni la nivel înalt.
Mihaela recunoaşte că nu a renunţat definitiv la acest sport, dar afirmă totuşi că o revenire este puţin probabilă în viitorul apropiat. „Ar fi greu să revin acum şi problemele nu ar fi neapărat de ordin fizic, ci mai ales psihic. Concentrarea a fost mereu unul din atuurile mele în timpul competiţiilor şi acum tocmai asta cred că mi-ar lipsit deoarece gândul îmi stă mai mult la copil", spune cvintupla campioană europeană.
Italienii o doresc înapoi
Câştigătoare a două trofee ale Ligii Campionilor cu formaţia Sterilgarda TT Castel Goffredo, Şteff a renunţat la contractul cu gruparea italiană în momentul în care a rămas însărcinată. „Ei au fost foarte înţelegători cu mine. În momentul în care am hotărât că vreau să devin mămică, ne-am înţeles verbal că pot reveni la echipă oricând consider eu necesar", ne-a povestit Mihaela.
Cea mai titrată jucătoare româncă a ultimului deceniu recunoaşte că unul din motivele pentru care a renunţat în mare parte la cariera sportivă sunt şi desele accidentări din ultimii ani. „Am jucat