Trebuie să înţelegem că lupta tinerilor judecători nu e doar a lor, ci şi a noastră. Dacă dorim o justiţie curată.

Când scriu acest articol, peste 330 de judecători din toată ţara au semnat un apel-protest adresat Consiliului Superior al Magistraturii care, în esenţă, cere două lucruri: suspendarea judecătorilor asupra cărora a început procesul de urmărire penală şi transparentizarea procesului de numire a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cele două puncte sunt de altfel legate între ele de vreme ce doi judecători de la ÎCCJ sunt implicaţi în de acum celebrul „caz Voicu".

Iată cum un caz, la noi banal!, de „mare corupţie" provoacă evoluţii la care probabil nimeni nu se aştepta. Suntem în faţa celui mai important act de auto-purificare a Justiţiei, plecat din interiorul corpului judecătoresc, de la începutului sovietizării magistraturii încoace. Un act istoric, care nu poate rămâne fără consecinţe.

Însă inerţia de sistem este mare, lucrurile nu se vor limpezi fără dureri. Iată, înainte ca CSM să fi dat vreun semnal în privinţa acestui protest, reacţiile de apărare ale sistemului au început să se manifeste. D-na Mona Pivniceru se agită pe întreaga plajă media pentru a apăra „prezumţia de nevinovăţie" a judecătorilor implicaţi, fără a se sfii de erorile de logică.

Mai întâi, protestul judecătorilor din UNJR nu a fost provocat de articole de ziar, ci de referatul trimis de DNA Parlamentului, prin care se solicita permisiunea de arestare preventivă a d-lui Voicu, referat însoţit de 12 dosare în care numele judecătorilor cu pricina erau intens evocate în contexte dubioase moral şi penal. În al doilea rând, „prezumţia de nevinovăţie" şi calitatea actului de Justiţie nu sunt opozabile, iar cea dintâi nu era pusă în discuţie de protest. Judecătorii n-au cerut CSM o condamnare a priori, doar nu se adresau unei instanţe, ci o suspendar