În România postcomunistă, activiştii şi securiştii au fost primii şomeri. Fostele trupe de elită ale socialismului multilateral dezvoltat au debutat în afaceri având drept capital salariile compensatorii.
Nu se ştie în ce împrejurări şi prin ce formule birocratice conducerea FSN-ului a decretat plata salariului activiştilor de partid şi angajaţilor Securităţii pe trei luni în avans. Cu acest capital, miile de mercenari ai partidului au demarat economia de piaţă.
ŞOMAJ SAU CONCEDIU CU PLATĂ?
Cât ce s-a ridicat în văzduh elicopterul cu Ceauşeştii, au explodat şi structurile centrale, judeţene, orăşeneşti şi comunale ale Partidului Comunist. Până în zorii zilei de 23 decembrie 1989, sediile lor erau deja feseniste. Activiştii salarizaţi de partid, cu rare excepţii, au trecut pe linie moartă. Operativ şi fără zarvă, Armata a ocupat sediile Securităţii, ordonând asupra dosarelor şi inventarelor găsite. În ajun de An Nou, Consiliul FSN a anunţat desfiinţarea departamentului Securităţii Statului.
De la foştii secretari adjuncţi şi primari comunali, până la membrii supleanţi ai CPEx şi instructorii CC ai PCR, activiştii salarizaţi de partid şi-au primit în avans lefurile pe ianuarie-martie 1990. După un purgatoriu de câteva zile prin cazărmile armatei, puşi apoi pe liber, în acelaşi regim, au fost şi securiştii.
Cei mai bine plătiţi "oameni ai muncii" din România socialistă au păşit aşadar în anul 1990 înzestraţi, fiecare, cu capitalul unei mici averi. Optimiştii i-au spus concediu cu plată. Ceilalţi s-au simţit nedreptăţiţi şomeri.
BUSINESSMENII DE FORŢĂ MAJORĂ
"Nu ştii? - te-nvăţăm; Nu poţi? - te-ajutăm; Nu vrei? - te forţăm" - cică i-ar fi instruit Stalin pe propagandiştii şi enkavediştii sovietici cum să-i "atragă" pe mujici în colhoz. În ianuarie '90 însă, tocmai paznic
