Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy se află într-o vizită de două zile în Statele Unite. El va fi primit la Casa Albă de preşedintele Barack Obama, pe agenda discuţiilor figurând numeroase subiecte, de la Orientul Apropiat, la situaţia din Afganistan. Comentatori francezi spun că Nicolas Sarkozy a suferit la un moment dat de un anumit "complex Obama", dată fiind marea popularitate pe plan internaţional a liderului de la Casa Albă.
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy se află într-o vizită de două zile în Statele Unite. El va fi primit la Casa Albă de preşedintele Barack Obama, pe agenda discuţiilor figurând numeroase subiecte, de la Orientul Apropiat, la situaţia din Afganistan.
Toate detaliile acestei vizite sunt examinate cu mare atenţie de observatori, cel puţin aici în Franţa, cu atât mai mult cu cât deseori s-a vorbit de o anumită rivalitate între Nicolas Sarkozy şi Barack Obama. Comentatori francezi spun chiar că Nicolas Sarkozy a suferit la un moment dat de un anumit "complex Obama", dată fiind marea popularitate pe plan internaţional a liderului de la Casa Albă.
Între Paris şi Washington relaţiile nu au fost extrem de călduroase în ultimul timp, iar Nicolas Sarkozy a fost destul de lezat anul trecut, când Barack Obama a venit în Normandia pentru ceremoniile legate de aniversarea debarcării din 1944, dar nu şi-a găsit timp să meargă şi până la Paris, pentru un dineu la Palatul Elysée.
Lucrurile par să se aranjeze însă. Invitat la Universitatea Columbia din New York, Nicolas Sarkozy vorbeşte luni, 29 martie, în primul rând despre prietenia franco-americană. În plus, cuplul prezidenţial francez este invitat de cuplul prezidenţial american la un dineu în patru, în apartamentul familiei Obama de la Casa Albă. Un mare semn de prietenie din partea cuplului Obama, scriu agenţiile de presă franceze.
De altfel, în privinţa multor dosare