Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aroma merelor a invadat pieţele din Bistriţa

Publicat in Adevarul, luni 29 martie 2010 ·

Fructele din depozitele sigilate în timpul sezonului rece se vând în Postul Paştelui. Pomicultorii din Cireşoaia şi Braniştea scot merele la vânzare doar primăvara datorită preţului care s-a dublat peste iarnă.

Lăzi de mere mari, roşii şi galbene, au ocupat o bună parte din mesele Pieţei Decebal. Unele par culese acum direct din pom şi mirosul de la standul de flori din apropiere nici nu se mai simte în faţa aromei intense de măr: „au fost ţinute toată iarna în beciuri sub pământ, la Batoş, lângă Reghin. Proprietarii le-au păstrat în condiţii speciale şi le-au desigilat recent .Trebuie vândute repede pentru că în trei zile apar petele pe ele", explică o vânzătoare secretul merelor. Ultimele zile ale Postului Paştelui, dar mai ales cumpărăturile de Sărbători, au umplut pieţele agroalimentare. Şi merele sunt la mare căutare. Cumpărătorii sunt mulţumiţi pentru că preţurile sunt mai bune decât în supermarket, iar merele nu sunt de import. „Cumpăr din piaţă pentru că arată grozav şi ştiu că sunt din livezile noastre. Uneori cumpăr şi mai mici pentru că ştiu sigur că sunt netratate", explică Daniela Şanta, o bistriţeancă ce şi-a umplut două pungi cu mere.

Merele mici sau medii se vând chiar şi cu 1,5 lei kilogramul, preţ de negăsit în supermarket. În schimb merele mari din depozitele sigilate trec de 2 lei kilogramul şi ajung în unele zile chiar şi la 3 lei dacă este vorba de cele din specia Golden Delicios.

Merele din satul cireşelor pleacă la Cluj

Cultivatorii din Cireşoaia, dar şi din localităţile învecinate cum ar fi Braniştea sau Măluţ îşi vând şi ei producţia în Bistriţa. Pe lângă cireşe pomicultorii de aici cultivă intensiv şi merele, pe care le închid în depozite sigilate după toate regulile păstrării peste iarnă. „ Cultivatorii noştri merg şi la Bistriţa dar vând şi la Beclean, Dej, Gherla sau Cluj, unde ajung să dea merele chi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 6 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Rareș Bogdan, despre interdicția lui Simion în Ucraina: „Ciolacu a cerut explicații de formă și exact așa le-a primit/ Și-l dorește în turul 2”

HotNews acum 5 ore
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a cerut explicații „de formă” privind decizia autorităților ucrainene de a impune o interdicție pentru intrarea în țara vecină a lui George Simion, știind că adresa trimisă de că

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

UPDATE - Neamţ: Autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism, implicate într-un accident rutier / Maşina s-a răsturnat, iar şoferul acesteia a fost scos de martori / Cum s-a produs evenimentul

News.ro acum 7 ore
Un autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism au fost implicate, vineri seară, într-un accident rutier în judeţul Neamţ, iar în urma impactului maşina a părăsit drumul şi s-a răsturnat. Şoferul acesteia a fost scos de martorii evenimentul

Liga Națiunilor Meci întrerupt! În finalul partidei cu România, jucătorii din Kosovo au părăsit terenul!

Ziua Constanta acum 5 ore
Echipa națională de fotbal a României susține astăzi, 15 noiembrie 2024, meciul din penultima etapă a grupei C2 din Liga Națiunilor, întâlnind pe teren propriu, pe Arena Națională din București, selecționata Kosovo. În ultimele momente ale meciului,

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă / Are picioarele prinse între ţevi şi nu are semne vitale

News.ro acum 7 ore
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ISU Buzău anunţă că pompierii au eliberat parte

Ciolacu: „Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcție până nu intrăm”

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, adăugând că nu pleacă din funcţia de premier

Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022

Mediafax acum 12 ore
Cei doi lideri au discutat o oră la telefon. Scholz şi Putin vorbiseră ultima dată la începutul lunii decembrie 2022. Scholz a fost adesea criticat pentru discuţiile anterioare. În iunie 2022, el s-a apărat, spunând că era „absolut necesar să vorbea

Vremea

București
acum

sâm.

1°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

6°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

0°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
Timisoara
acum

sâm.

0°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°