Credincioşii ortodocşi şi catolici au intrat în ultima săptămână a Postului Paştelui denumită şi Săptămâna Patimilor. În această perioadă, creştinii se pregătesc pentru Înviere. Majoritatea făgărăşenilor se spovedesc, încearcă să ţină post şi să facă numai fapte bune.
Spovedanie pentru întârziaţi
Pentru a simţi bucuria pascală trebuie să ne pregătim în această săptămână atât sufletul, cât şi trupul. Bisericile sunt mult mai pline în aceste zile, iar credincioşii se gândesc să facă numai fapte bune, să postească şi să se roage pentru ei şi pentru cei dragi lor. În plus, mulţi făgărăşeni, care nu au găsit timp să se spovedească în primele şase săptămâni din Post, umplu acum bisericile. „Ne-am spovedit de dimineaţă. E important să te spovedeşti pentru că astfel te simţi cu sufletul împăcat”, „Mă voi spovedi săptămâna aceasta. Nu m-am spovedit până acum pentru că nu am ţinut post, dar în această săptămână voi merge la biserică într-o dimineaţă să mă spovedesc”, ne-au spus câţiva făgărăşeni.
Locaşurile de cult din Ţara Făgăraşului vor fi deschise zilnic în această săptămână pentru toţi credincioşii. „În această săptămână, oamenii trebuie să fie mai atenţi cu ceea ce fac, trebuie să poarte mai multă grijă sufletului decât trupului, să nu mănânce consistent, să ia parte la slujbe”, ne-a spus protopopul ortodox Ioan Ciocan.
Slujbe în fiecare zi
Credincioşii participă în această săptămână la slujbe speciale, care sunt oficiate doar în Săptămâna Mare, numite Denii, unde sunt pomenite evenimentele de a doua zi. Deniile încearcă să ne sensibilizeze sufletul prin retrăirea ultimelor zile din viaţa Mântuitorului, pentru că fiecare zi are un mesaj foarte clar şi adânc. „În această săptămână, Mântuitorul a intrat în Ierusalim de unde ne va spune mai multe pilde, mai multe învăţături de căpetenie, va mânca Cina cea de taină, va institui Euharistia, adi