Hârtia (albă) are o calitate căruia omului îi lipseşte : ea nu roşeşte! De la pix, toc, pană şi tastatură ea suportă orice. Din vremuri vechi (cu sau fără epoleţi) hârtia acoperă. Acoperirea cu hârtii te apără de... intemperii. Faptele (altele) se pot justifica (deşi n-au fost ori, dimpotrivă, s-au produs!) cu ajutorul hârtiilor.
Un manager, bunăoară, care vrea să-şi ţină în frâu şi în buiestru subalternii le cere rapoarte, dacă se poate zilnic şi despre orice. Cu hârtiile te are la mână. Hârtiile-s hăţurile managementului vizitiu. De aici şi sintagma manageri de mucava pentru a desemna astfel de şefi. De mucava, nu de carton.
Când am ajuns (eu, fostul subordonat ani în şir şi fostul şef decenii de-a rândul!) subaltern al unui asemenea... manager, nu mi-a venit să cred. Mi se părea că visez. Mi-e ruşine să scriu (deşi tocmai am spus că hârtia suportă orice!) despre ce-mi cere vestitul şef de solzi să fac rapoarte. Tip sau... original. Adică detaliat. Mai rău ca-ntr-o cercetare poliţienească în care se succed declaraţiile.
Insul se şi laudă : „Scrieţi, punem la dosar şi vă avem la mână”. „Arhivăm prostia!”, era să zic. Dar chiar zic! Fiindcă în structuri militare, confidenţialitatea se conservă, nu se exhibă. De aceea este clasificare şi compartimentare, spre a nu vedea toţi ce e... invizibil!
Mai mult, când ceri ca un subordonat să-ţi aducă dovezi (ştampile) c-a fost (în documentare) la un obiectiv al societăţii civile (o bibliotecă) abia dai apă la moara suspiciunii. „Iar au venit ăştia? Nu cumva sunt securişti, spioni, kaghebişti, ofiţeri acoperiţi? Nu cumva recrutează turnători dintre noi? Nu cumva culeg informaţii despre cine, ce bancuri şi cu ce personaje politice spun?”
Managerul de mucava, însă, e imposibil. Nu el a ordonat. El a propus, un plen constituit din tineri yesmeni a votat şi hotărârea e colectivă. Drept care, domnule su
