Extremiştii musulmani reprezintă alegerea cea mai probabilă a Moscovei privind autorii acestor atacuri, pe de o parte, insurgenţii din Cecenia şi din alte state din Caucaz aflându-se în spatele a nenumărate atacuri comise în ultimii zeci de ani în capitala rusă, iar pe de altă parte, militanţii islamişti atacând de obicei primăvara sau vara, eventual în urma unor raiduri ale forţelor armate şi serviciilor de securitate ruse în această zonă, informează Mediafax.
Subliniind că situaţia din Rusia este tensionată politic, economic şi social, în contextul unor "lupte între clanurile de la Kremlin", al unei contracţii economice importante din cauza crizei globale, al şomajului şi inflaţiei, agenţia citează surse potrivit cărora "există două grupări care ar beneficia, în afară de musulmanii ruşi, de aceste atacuri", precizând că nu deţine dovezi pentru niciuna dintre aceste două ipoteze.
O primă ipoteză ar fi că atacurile ar putea fi orchestrate de "orice grupare care doreşte să îl umilească pe premierul Vladimir Putin", agenţia citând "opoziţia, comuniştii sau grupul adjunctului şefului de personal din cadrul Kremlinului, Vladislav Surkov, un apropiat al preşedintelui Dmitri Medvedev", admiţând, totuşi că aceasta este o "ipoteză extinsă". Recentele proteste antiguvernamentale au accentuat tensiunile la Moscova, aducând avantaje pentru partidele de opoziţie şi comunişti, subliniază STRATFOR.
"Aceste grupări sunt foarte interesate să dovedească faptul că (Vladimir) Putin şi Guvernul rus nu asigură siguranţa populaţiei ruse şi tolerează atacurile teroriste", afirmă STRATFOR. Potrivit unor surse de la Moscova, acestea ar putea avea legătură cu amplificarea unor tensiuni între Surkov, care l-ar putea determina pe Medvedev să candideze, peste doi ani, la următoarele alegeri, şi Putin.
O altă posibilitate, în pofida faptului că age