Preşedintele Traian Băsescu regretă "neclarităţile rezultate" în urma discursului susţinut, luni, în cadrul unei dezbateri publice pe tema noii legi a educaţiei. Potrivit Agerpres, şeful statului a afirmat că a avut în vedere, în primul rând, nevoia creşterii calităţii educaţiei noilor generaţii de medici.
Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, luni, că una dintre cauzele ratei mari de greşeli în diagnosticul pronunţat de medici este sistemul de educaţie neperformant. "O afirmaţie făcută foarte de curând de unul dintre statele importante din UE şi care începe să demonteze un mit al medicilor pregătiţi în universităţile româneşti: este vorba de proaspetele afirmaţii venite din Franţa, care spun negru pe alb că medicii români sunt slab pregătiţi", a declarat preşedintele, la dezbaterea pe legea educaţiei.
Ulterior, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, a declarat că Ordinul Medicilor din Franţa a informat că afirmaţia că medicii români sunt slab pregătiţi nu îi aparţine şi nu şi-o însuşeşte. El a adăugat că medicii români au început să ocupe în Franţa locuri foarte bune şi că, în prezent, numărul acestora reprezintă 40% din totalul medicilor străini care lucrează în această ţară, iar, pentru următorii doi ani, se estimează că procentul va ajunge la 60%.
Preşedintele Traian Băsescu regretă "neclarităţile rezultate" în urma discursului susţinut, luni, în cadrul unei dezbateri publice pe tema noii legi a educaţiei. Potrivit Agerpres, şeful statului a afirmat că a avut în vedere, în primul rând, nevoia creşterii calităţii educaţiei noilor generaţii de medici.
Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, luni, că una dintre cauzele ratei mari de greşeli în diagnosticul pronunţat de medici este sistemul de educaţie neperformant. "O afirmaţie făcută foarte de curând de unul dintre statele importante din U