Articolele 82-84 se referă la conducerea unităţilor şcolare preuniversitare, detaliind atribuţiile Consiliilor de Administraţie, a directorilor (ajutaţi “după caz, de directorii adjuncţi” – scrie, negru pe alb în lege, fără să ştim dacă e sau nu nevoie de aceşti adjuncţi). În fine, consiliul de administraţie va fi compus din o treime părinţi, o treime profesori, o treime reprezentanţi ai consiliilor locale, devenind astfel “organul suprem de conducere” al şcolii, adică un soi de parlament care veghează şi dă peste degete inclusiv directorului, pe care, de altfel, îl poate destitui. Noutatea constă însă în transformarea părinţilor din beneficiari ai sistemului de educaţie în…furnizori. Până acum, părinţii aveau rol consultativ, pe care şi-l exercitau prin intermediul unei organizaţii cu statut juridic numite Comitetul de Părinţi. Cu noua lege, părinţii, profesorii şi consilierii locali capătă puterea de a hotărî, în egală măsură despre chestiuni privitoare la gestionarea bugetului şi execuţia bugetară, până la evaluarea performanţelor profesionale ale cadrelor didactice, organizarea concursurilor de ocupare a posturilor şi sancţionarea abaterilor disciplinare ale profesorilor, directorilor şi ale personalului didactic şi auxiliar.
Prin urmare simpla calitate de părinte devine suficientă în participarea la organizarea de la A la Z a vieţii şcolare. Am totuşi câteva nelămuriri. Treimea de profesori din CA este aleasă de consiliul profesoral. Treimea de consilieri locali este aleasă, evident, de Consiliul Local. Dar cine şi pe baza căror criterii va selecta părinţii din CA – nu ni se spune. Îmi permit aici o mică digresiune: suntem plătitori de facturi dar nu ne-a invitat nimeni în consiliile de administrație ale regiilor de stat, la fel cum la restaurant nu cred că trebuie să dau năvală în bucătărie și să explic bucătarului ce să pună și ce să nu pună în cior