Dupa lungi discutii si dificultati problema Greciei pare solutionata: statul de la Marea Mediterana poate primi 22 mld. euro de la FMI si de la statele membre ale zonei euro in cazul in care nu reuseste sa isi solutioneze singura problemele. Este insa aceasta solutie una viabila pe termen lung?
Grecia urmeaza sa lanseze in curand o emisiune de obligatiuni, care va reprezenta un test de incredere vital pentru Europa, la scurt timp dupa ce liderii europeni au pus la punct un program salvator pentru statul puternic afectat de criza, scrie Financial Times.
"Ne-ar placea sa revenim pe piata pana la sfarsitul lunii martie", a spus Petros Christodoulou, seful agentiei de administrare a datoriei publice. Atena, potrivit lui, doreste sa imprumute 5 mld. euro. George Papaconstantinou, ministrul elen de finante, a declarat insa ca, desi tara sa va fi nevoita sa se imprumute de pe pietele financiare in curand, nu a fost stabilita inca o data concreta.
Afirmatiile lui Christodoulou survin dupa ce statele membre ale zonei euro au incheiat la summit-ul ce s-a desfasurat la Bruxelles un acord in ceea ce priveste un plan salvator pentru Grecia.
Liderii europeni au cazut de acord sa ofere 22 mld. euro Greciei in cazul in care aceasta intampina dificultati sa imprumute bani pentru a-si finanta datoriile. In cadrul acestui plan Fondul Monetar International joaca un rol important. Mai mult, statele zonei euro vor oferi imprumuturi bilaterale coordonate la o rata a dobanzii egala cu cea a pietei. Sefii celor 16 state si-au exprimat insa increderea ca Grecia nu va avea nevoie de ajutor extern pentru a reduce cel mai mare deficit bugetar din Europa.
Potrivit acordului ale carui baze au fost puse de cancelarul german Angela Merkel si de presedintele francez Nicolas Sarkozy, fiecare stat din zona euro va oferi Greciei credite pentru care statul elen va pla