Atănăsoaei a precizat că această situaţie se înregistrează din cauza faptului că autorităţile locale au achiziţionat în mod diferit, de-a lungul timpului, echipamente necesare în cazul unor calamităţi, astfel încât, în prezent, acestea nu pot să răspundă la un stimul unic, potrivit Agerpres.
"În cazul unui seism puternic, alertarea populaţiei nu se poate face unitar. Pentru a rezolva această situaţie, am dat o hotărâre ca, în 30 de minute de la producerea cutremurului, toţi responsabilii să vină la punctul de comandă, din strada 13 septembrie, pentru a putea interveni operativ", a afirmat prefectul Capitalei.
Potrivit acestuia, în cazul unor situaţii de urgenţă, Bucureştiul este nepregătit.
Mihai Atănăsoaei a subliniat că este nevoie de un sistem de alarmare bine pus la punct, astfel încât toate informaţiile primite de la nivel local să poată fi centralizate într-un punct comun şi să fie realizat un centru operaţional de management al situaţiilor de urgenţă.
În privinţa realizării acestui centru operaţional, prefectul Capitalei este nemulţumit că în bugetul municipalităţii pe acest an nu au fost alocate fonduri pentru construirea sau achiziţionarea unui imobil, deşi au fost cheltuiţi până acum un milion de euro pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate.
Prefectul a subliniat că se impune inventarierea de urgenţă a tuturor clădirilor instituţiilor publice, în acest sens solicitând primarilor de sectoare să transmită, până la mijlocul lunii aprilie, o raportare în această privinţă. "S-a făcut şi anul trecut o solicitare similară, dar răspunsul primit de la primării este incomplet, de aceea am revenit cu această adresă", a spus prefectul.
El a susţinut că Primăria Municipiului Bucureşti a ignorat, în repetate rânduri, solicitările sale în privinţa inventarierii adăposturilor în caz de urgenţă, as