Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul Mariei Schutz se întoarce la Tribunalul Bihor, după ce CCR a respins excepţiile invocate

Publicat in Realitatea, luni 29 martie 2010

Procesul în care Maria Schutz, vicepreşedintele PSD Dolj, este judecată alături de alte persoane pentru înşelăciune, se întoarce laTribunalul Bihor, după un an de la suspendarea judecării pe fond, după ce Curtea Constituţională a respins, în 23 martie, excepţia de neconstituţionalitate.

CCR a respins, în 23 martie, excepţiile de neconstituţionalitate ale articolului 300 din Codul de Procedură Penală, articolului 215 alineat 5, raportat la articolul 146 din Codul Penal şi articolului 13 alineat 1 indice 2 din OUG 43/2002, privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi prevederile articolelor 80-88 din Legea 304/2004, privind organizarea judiciară, ridicate de inculpaţii din dosarul Mariei Schutz.

În consecinţă, procesul în care Maria Schutz, împreună cu Mihai Ciobanu, Corneliu Popa şi Ion Dascălu au fost trimişi în judecată în 2007 pentru înşelăciune, se va întoarce la instanţa de fond, adică Tribunalul Bihor, pentru continuarea judecăţii. Procesul a fost suspendat în urmă cu un an, în aprilie 2009, când s-au ridicat excepţiile de neconstituţionalitate şi a fost trimis la Curtea Constituţională.

Din decembrie 2007, când procurorii DNA au trimis dosarul în instanţă, până în aprilie 2009, când dosarul a fost suspendat şi trimis la CCR, procesul nu a fost judecat pe fond, acesta fiind amânat de fiecare dată din cauza unor vicii de procedură sau pentru că inculpaţii au cerut termene pentru angajarea unor apărători.

Potrivit comunicatului trimis de DNA în 2007, Maria Schutz, manager al mai multor societăţi agricole din judeţele Dolj, Bihor şi Braşov, a fost trimisă în judecată pentru trei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi două infracţiuni de bancrută frauduloasă, în formă continuată, Corneliu Popa, fost director general al Agenţiei Domeniilor Statului (A.D.S) - pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe

Articolul in Realitatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 29 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 25 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°