Marius Cîciu susţine că moartea soţiei sale a fost cauzată şi de lipsa de interes a funcţionarilor de la Inspecţia Muncii. Supărarea bărbatului care a rămas cu copii gemeni ar putea duce la o campanie de conştientizare a românilor faţă de drepturile lor ca angajaţi.
Tragedia s-a abătut asupra tinerei familii Cîciu la începutul acestei luni, când Carmen Ramona Cîciu (34 de ani), programator la firma Ipsos Interactive Services, a făcut stop cardio-respirator şi a intrat în comă profundă, în timp ce se afla la muncă.
A murit la câteva zile, iar vestea a dezgropat subiectul suprasolicitării la birou şi a dus la deschiderea a trei anchete. Astăzi, la mai bine de trei săptămâni, nimeni nu are un răspuns cu privire la cauzele morţii Ramonei.
„Oficial, cauzele sunt necunoscute. Ştiu că stresul şi epuizarea nu se pot cuantifica medical, dar orele suplimentare muncite de Carmen în ultimii ani se pot măsura. Mărturie stau fişierele din calculator şi orele în care stătea la muncă peste program şi nu era acasă cu noi", a spus Marius.
Pensie pentru urmaşi
Bărbatul care se împarte acum între serviciu şi îngrijirea gemenilor mai vrea doar ca moartea soţiei lui să nu rămână fără ecou. „Sindicaliştii, inspectorii ITM, dar şi medicii de medicina muncii ar trebui să apere interesele angajaţilor şi nu să aibă legături cu patronatele", a mai spus Marius Cîciu.
Angajatorii ar trebui să fie obligaţi să plătească o rentă sau o pensie urmaşilor, a adăugat soţul Ramonei. „Dacă despăgubirile ar fi reglementate legal, patronii s-ar gândi de două ori dacă să dea şpagă inspectorilor de muncă sau medicilor pentru un «apt de muncă»", a explicat soţul Ramonei. Prima victorie a lui Marius Cîciu ar putea fi declanşarea unei campanii de conştientizare a angajaţilor români, demarată la iniţiativa unui parlamentar.