Cel puţin 38 de persoane au murit şi 68 au fost rănite în explozia de la metroul din capitala rusă. Cursul unei zile obişnuite din capitala Moscovei a fost zguduit la ora locală 7.56 (6.56, ora României) când o bombă a explodat la staţia de metrou Lubianka, aflată chiar sub sediul FSB.
La puţin timp (8.40, ora locală), a explodat cea de-a doua bombă, plasată tot la metrou, la staţia Park Kulturi. În cursul după-amiezii, forţele speciale aveau să găsească în această staţie o centură cu explozibil intactă. Un alt dispozitiv exploziv nedetonat, amplasat între şine, a fost descoperit de poliţiştii care inspectau calea ferată din apropiere de staţia Paliha (la 180 de kilometri de Moscova), relatează RIA Novosti.
Atacurile au fost imediat revendicate pe un site Internet asociat separatiştilor ceceni. Tot pe pista cecenă merg şi autorităţile ruse, care au deschis o anchetă pentru terorism. Procurorul General al Rusiei, Iuri Ceaika, a preluat personal controlul investigaţiei de la metroul din Moscova.
Poliţia moscovită a fost plasată în stare de alertă. Autorităţile au dispus consolidarea securităţii pe aeroporturile şi în gările din Moscova. Numărul patrulelor de poliţie a fost sporit, iar controalele de identitate au fost intensificate. Poliţia a recurs la „controale minuţioase pe şantiere, pieţe dar şi centre comerciale, hoteluri şi alte locuri frecventate", a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne. Datele preliminare arată că atentatele au fost comise de femei-kamikaze.
„Potrivit fragmentelor corpurilor, în curs de examinare, explozibilul a fost plasat la nivelul taliei", a explicat purtătorul de cuvânt al comisiei de anchetă a Parchetului, Vladimir Markin. Conform unei surse din cadrul serviciilor de securitate, citată de Interfax, alte două femei le-au însoţit până la metrou pe atentatoarele sinucigaşe.
„În