Cei din Poiana Pletari n-au auzit de coplata din sănătate şi nici nu-i ştiu pe românii pur-sânge din fruntea ministerului care se zvârcolesc în somn de grija naţiunii. Cei din Poiana Pletari au, aproape toţi, hipertensiune. Le bubuie sângele-n vine de atâta bine şi nu-i nici un medic, prin colţul acela uitat de România, care să le asculte inima. A doua zi după Bunavestire, când s-au trezit în poartă cu o maşină de teren echipată-n ambulanţă, s-au crucit cu uimire. Cine-i mai întreabă, pe ei, de sănătate?
Neacşa stă pe o piatră mare de pe marginea uliţei, cu mâinile adunate în poala şorţului. "La cine-aţi venit, mamă?", e curioasă ea, uitându-se la cârdul de maşini de teren. Bătrâna îşi ţine piciorul beteag înţepenit înainte, ca şi când ar vrea să puie piedică cuiva. Şi-mi spune, pe negândite, de parcă pentru asta se chinuise ea să vină din bătătură şi până la piatra pe care stă acum: "să faci doi copii, mamă. Doi!". Apoi explică: "cu doi ochi vezi mai bine...". "Matale câţi copii ai?". "Al meu e la Buzău, operat de hernie...", şopteşte ea cu gasul stins şi priveşte înainte, pe drumul care coboară muntele, zeci de kilometri, spre oraş. Abia acum observ că bâtrâna nu poate vedea decât cu stângul, ochiul ei drept are pleoapele lipite, nici nu lăcrimează. "Da' la cine aţi venit, mamă?", şi-aduce ea aminte.
HIPOGLICEMIE
Un convoi umanitar al BSG a urcat, vinerea trecută, în Munţii Buzăului, încărcat cu ajutoare pentru oameni. În Poiana Pletari sunt 42 de suflete. Cei mai mulţi sunt bătrâni, au peste 70 de ani. Sunt oameni cărora le calcă pragul doar preotul, cu împărtăşania, şi poştăriţa, cu pensia.
Pe lângă ei, Veronica Loţică e tânără, are 54 de ani, dar e pensionată pe caz de boală. "Am două operaţii de hernie de disc. Am muncit la sere, am cărat, am săpat, am stat cu picioarele în apă şi-n cizme de gumă", oftează femeia în t
