Tatăl lui Florin Costea a ţinut permanent legătura la telefon cu fiul său, pe care îl aşteaptă cât mai repede acasă, şi spune că acesta este optimist în privinţa revenirii sale pe gazon.
În familia Costea ieri a fost o dublă aniversare, tatăl, Florin, sărbătorindu-şi ziua onomastică. Acesta l-ar fi vrut alături şi pe fiul cel mare, pentru a serba împreună, însă a vorbit cu el la telefon.
Florin Costea şi-a aniversat ziua onomastică într-o rezervă a spitalului Sfântul Ioan din Bucureşti, unde se reface după operaţia de la ligamentele genunchiului stâng, el urmând să fie externat în aceste zile.
„L-am sunat la prima oră, ne-am urat reciproc «La mulţi ani!» şi i-am transmis că-l aşteptăm cât mai repede acasă. L-am simţit optimist, motivat, însă numai el ştie ce e în sufletul lui. Acum să vedem cum decurge recuperarea, asta depinde doar de el“, a spus Florin Costea senior.
„Ne-am bucurat pentru victoria cu Rapid, pentru că nu ăsta e locul pe care-l merită echipa. Nu contează nici cine dă gol, importante sunt punctele“, a mai spus tatăl golgheterului Ştiinţei, care a apreciat gestul cu bannerul făcut de coechipierii fiului său: „I-a făcut bine, îi ridică moralul astfel de acţiuni de susţinere“.
Jucătorii Ştiinţei au intrat pe teren, în meciul cu Rapid, cu un banner pe care scria „Alături de FLORIN COSTEA. Suferinţa în doi este pe jumătate“.