Compania Ford România solicită, într-un dosar înregistrat în 4 martie la Tribunalul Dolj, anularea unui act administrativ prin care a plătit, în perioada noiembrie 2007 - noiembrie 2008, 11 milioane de lei (3,5 milioane dolari) reprezentând taxe vamale pentru piese şi subansamble importate din Coreea, potrivit Mediafax .
Directorul coordonator al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Craiova, Mircea Matei, a declarat că importurile şi exporturile sunt supuse unor regimuri vamale, iar Ford putea solicita scutirea de la plată a taxelor vamale.
"La acea vreme fosta Daewoo, actuala Ford, a făcut importuri de piese pentru care s-au plătit 3,5 milioane de dolari taxe vamale . Toate importurile, ca şi exporturile sunt supuse unor regimuri vamale. La acea dată ei au solicitat import definitiv, pentru care s-au plătit taxe. Ei aveau la îndemână şi posibilitatea de a solicita scutirea de la plată a taxelor vamale. Sigur, cu îndeplinirea unor formalităţi", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, directorul coordonator al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Craiova, Mircea Matei.
El susţine că reprezentanţii Ford puteau solicita restituirea sumei de 3,5 milioane de dolari în maximum un an de la efectuarea plăţii.
"Din punctul meu de vedere, solicitarea dumnealor este contrară tuturor legilor româneşti şi europene. Au făcut această cerere de anulare a actului administrativ la doi ani după ce au plătit, când legea spune că se poate cere restituire în maximum un an", a spus directorul DRAOV Craiova.
La rândul său, Nadia Crişan, reprezentant Ford România, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că procesul în care Ford România solicită restituirea a 3,5 milioane de dolari de către statul român se află pe rolul Tribunalului Dolj, primul termen de judecată fiind stabilit pentru 8 aprilie.
"Confi