Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama în Afganistan: "Nu există vizită pe care să o consider mai importantă decât cea de acum"

Publicat in Adevarul, luni 29 martie 2010 ·

Aflat la prima vizită în calitate de preşedinte în Afganistan, Barack Obama s-a adresat celor aproximativ 2.000 de trupe americane şi aliate, cărora le-a spus că "cei de acasă se bazează pe ei".

"Ştiu că nu este uşor. Sunteţi departe de casă, vă este dor de copii, de soţii, de familie şi de prieteni", a spus preşedintele american, care a adăugat: "Dar dacă m-aş fi gândit o clipă că interesele vitale ale Americii nu ar fi servite aici, în Afganistan, v-aş fi chemat acasă imediat".

Obama l-a întâlnit şi pe preşedintele afgan, Hamid Karzai, cu care a discutat pe baza progresului înregistrat de guvernul afgan privind consolidarea capacităţii sale de a conduce ţara şi de a oferi siguranţă poporului.

Karzai a declarat că, începând cu sfârşitul lui 2010, forţele de securitate afgane vor fi capabile să-şi asigure unele responsabilităţi, el propunându-şi ca, până la sfârşitul mandatului, în 2014, guvernul să aibă întreaga responsabilitate pentru securitate.

Preşedintele american a ţinut să precizeze însă că principalul motiv pentru care a făcut această vizită îl constituie cei 80.000 de soldaţi aflaţi în Afganistan, pe care a dorit să-i vadă. El le-a spus trupelor că s-au înregistrat progrese în lupta împotriva al Qaeda.

"Toate astea fac din America o ţară sigură şi vom continua cu această strategie pentru că aşa le vom asigura familiilor nostre de acasă siguranţa de care au nevoie. Statele Unite ale Americii nu renunţă la ceva ce a început să facă. Perseverăm şi, împreună cu partenerii noştri, vom triumfa. Sunt convins de acest lucru.Vrem să construim un parteneriat de durată, bazat pe interes şi respect reciproc. Nu există vizită pe care să o consider mai importantă, decât cea de acum, pentru că nu există onoare mai mare decât să vă fiu comandant şef. Este un privilegiu să văd eforturile extraordinare ale fiilor şi ficelor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum o ora
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

O placa de tavan fals s-a desprins în timpul unei operații, la Institutul Marius Nasta

HotNews acum o ora
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Pacientul și personalul medical nu au fost în pericol, spun reprezentanții spitalu

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum o ora
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

CSM, aviz negativ pentru proiectul legat de pensiile speciale ale judecătorilor și procurorilor. Motivele de nemulțumire ale magistraților

HotNews acum o ora
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ, marţi, proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor privind modificarea pensiilor magistraţilor, informează Agerpres. Proiectul cu privire la pensiile magistraţil

Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie în 2027 pentru acuzaţii de abuz şi control coercitiv

News.ro acum 45 minute
Andrew Tate se va confrunta cu un proces civil în 2027 în Marea Britanie, fiind dat în judecată de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice şi sexuale, într-un caz despre care avocaţii lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie în ca

George Simion, după întâlnirea cu membri ai delegației Congresului SUA: „M-am asigurat că republicanii prezenți cunosc totul despre lovitura dată democrației”

HotNews acum 59 minute
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, în contextul vizitei

Autostrada Craiova-Filiași: au fost depuse cinci oferte pentru lotul 3

Adevarul acum 20 minute
Antreprenori din România, Italia, Turcia și Ucraina concurează pentru adjudecarea contractului în valoare de 2,71 miliarde de lei (fără TVA), a anunțat marți ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, precizând că pentru lotul 3 al Autostrăzii Crai

Delegația Congresului SUA, serie de întâlniri cu oficiali români. Discuții astăzi cu Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu

HotNews acum 7 ore
Delegația Congresului SUA, condusă de republicanul Vernon Buchanan, care se află în România în aceste zile, are astăzi o serie de întâlniri cu oficiali ai statului român. Prima întrevedere va fi cu președintele interimar, Ilie Bolojan, apoi cu repre

Știri România A fost deschis dosar penal după ce polițistul Marian Godină a fost amenințat cu bătaia

Ziua Constanta acum 2 ore
Anchetatori prahoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis după ce polițistul Marian Godină a reclamat faptul că ar fi fost amenințat cu acte de violență. „La data de 27 ianuarie a.c., la nivelul Secției Rurale de Poliție Florești

Pacient greu deplasabil, târât pe scări la policlinica Cina din Ploiești, pe motiv că nu mergea liftul. Control al DSP

HotNews acum 2 ore
Direcţia de Sănătate Publică Prahova a efectuat un control la fosta policlinică Cina din Ploieşti după ce un pacient greu deplasabil a fost târât pe scări pentru a fi dus la un control, în condiţiile în care liftul imobilului nu funcţiona, relatează

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mar.

8°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

14°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/19°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°