Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul anti-DNA aruncă PNL în ridicol

Publicat in Romania Libera, luni 29 martie 2010 · ·

Tinerii liberali s-au declarat solidari cu primarul de Baia Mare, Cristian Anghel, condamnat la închisoare.

„A fost un gest absolut natural, spontan, n-a fost nimic aranjat", a explicat pentru România liberă preşedintele Tineretului Naţional Liberal, Florin Alexe, momentul în care juniorii adunaţi la Gala Premiilor TNL au aplaudat în picioare mesajul de „întărire sufletească" pentru veteranul PNL Cristian Anghel, mesaj la care i-a îndemnat senatorul Cristian Ţopescu. Organizaţia tinerilor din PNL Maramureş, filiala lui Cristian Anghel, tocmai câştigase premiul pentru Cel mai bun eveniment - Şcoala de vară de la Memorialul Sighet.

După un proces care a durat aproape trei ani, primarul de Baia Mare, Cristian Anghel, a fost condamnat pe 17 martie, de Curtea de Apel Cluj, la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare. Potrivit sentinţei definitive, primarul liberal s-a făcut vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice. Procurorii DNA l-au acuzat că a aprobat în 2004-2006 cumpărarea unui imobil pentru locuinţe sociale la un preţ supraevaluat, de peste 550.000 euro, când ar fi putut să cheltuiască numai 150.000 de euro. Cristian Anghel şi-a dat demisia din PNL în ziua pronunţării sentinţei, Ovidiu Silaghi l-a înlocuit în Biroul Politic Central al partidului, iar la conducerea PNL Maramureş s-a instalat un interimat.

Aplauzele spontane de la Gala TNL oglindesc însă o cu totul altă imagine asupra acestui parcurs. Liderul TNL, Florin Alexe, spune că situaţia în care se află Cristian Anghel „e cusută cu aţă albă" şi că „e o mare diferenţă între mită şi o presupusă proastă administrare a banilor publici". „Cei de la DNA ar trebui să ştie că achiziţia s-a făcut prin hotărâre a consiliului local şi că prefectul era dator să se autosesizeze dacă s-ar fi făcut ceva ilegal." Liberalii cred aşadar că la rădăcina condamnării lui Cristian Anghel stă o

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 7 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 13 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

Lia Savonea – singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

HotNews acum 13 ore
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit informațiilor difuzate marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe 19 mai, CSM a

Video Explozii puternice la Teheran. Liderul suprem iranian avertizează: „Bătălia începe”. Trump cere „capitularea necondiționată” a Iranului

Adevarul acum 34 minute
Israelul bombardează masiv Teheranul. Armata anunță că a început un atac după ce a emis anterior un avertisment de evacuare dintr-o zonă populată a orașului. Pe de altă parte, Iranul a lansat un nou atac cu rachete asupra Israelului.

Senatorul POT Ciprian Pintea, condamnat pentru a doua oară după ce a condus fără permis. Decizia instanței nu este definitivă

HotNews acum 13 ore
Senatorul POT Ciprian Pintea se află la a doua condamnare după ce a fost prins de poliție conducând fără permis. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare. Pintea a fost prins de

Prime de zeci de milioane de lei, acordate ilegal angajaților de la Transelectrica. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

HotNews acum 12 ore
Prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă şi deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii au fost

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 7 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

DIICOT cere arestarea preventivă a patronului clubului Expirat pentru trafic de droguri

Mediafax acum 13 ore
UPDATE Tribunalul București a decis marți arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Andrei Șoșa, potrivit gandul.ro. Știrea inițială Procurorii DIICOT cer arestarea preventivă a patronului clubului „Expirat” din Capitală, Andrei Șoșa, pentru tr

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

19°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

15°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

12°/26°