Marius Manole este unul dintre cei mai dragi prieteni de-ai mei, cu care mă întâlnesc cam o dată pe an şi atunci pentru interviuri. În restul timpului merg să-l văd la teatru şi e suficient să ţinem legătura aşa, mai ales că e greu de prins între piese.

Ultima oară când am vorbit, el juca în 16 spectacole deodată şi era în repetiţii pentru "Ioana şi focul" (un text de Matei Vişniec, în regia Cătălinei Buzoianu). Acum e la început de drum cu "Oscar şi tanti Roz" şi se pregăteşte pentru o altă premieră la Naţional, ce va avea loc la sfârşitul lunii aprilie, chiar în perioada în care înfloresc... livezile de vişini... Iată opiniile sale:

TEATRUL, OGLINDA SOCIETĂŢII

Teatrul românesc astăzi... mi se pare că e foarte împrăştiat şi că nu există un centru foarte puternic, ca reper, în jurul căruia să se adune lumea, să aibă acelaşi numitor comun.

Cumva suntem acum foarte debusolaţi: şi actorii, şi spectatorii, şi regizorii... ne aflăm într-o zonă în care toată lumea spune că suntem în căutare şi probabil că asta se întâmplă, doar că această căutare durează foarte mult. Cred că undeva ar trebui să ne oprim şi să înţelegem ce facem în continuare cu teatrul românesc pentru că în momentul ăsta e uşor pe moarte. Şi nu e vina regizorilor sau a sistemului, ci e mai degrabă vina societăţii. De fapt, toate lucrurile merg prost şi atunci şi teatrul, la rândul lui, fiind oglinda societăţii, merge prost.

PE SCURT, N-AU NICI O ŞANSĂ

Termină foarte mulţi studenţi, aproximativ 80 pe an numai în Bucureşti, ceea ce nu e mult, dar locurile în teatru sunt ocupate, posturile sunt blocate... am vorbit cu mulţi actori tineri şi îmi spuneau că pleacă din ţară, pentru că nu au cu ce trăi, n-au ce mânca.

Decât să stea să se chinuiască aici pe la metrou la Unirii şi să nu le placă nimic, pleacă în străinătate, renunţă chiar la actorie s