După ce a băut o cafea care conţinea ganoderma, Victoria Vass a decis să renunţe la munca în confecţii pentru a-i ajuta pe băimăreni să scape de stres cu produse bazate doar pe plante.
Pentru Victoria Vass, alimentaţia sănătoasă şi tratarea organismului cu ajutorul produselor 100% naturale a fost dintotdeauna o pasiune. „De când mă ştiu am fost împotriva produselor care conţin E-uri sau toxine, dar nu eram atât de conştientă de puterea şi eficacitatea produselor bazate pe plante", mărturiseşte femeia. Întâmplarea a făcut, însă, ca Victoria să creadă tot mai mult în puterea plantelor după ce a servit o banală ceaşcă de cafea.
„Ţin minte că în urmă cu doi ani şi jumătate am avut o perioadă în care treceam prin multe probleme de sănătate şi eram extrem de stresată. Atunci, o prietenă mi-a spus că nu mă va mai durea capul dacă am să beau cu ea o cafea. Am fost extrem de mirată, dar am încercat. În doar câteva minute nu mă mai durea nimic", explică femeia. După acest episod, Victoria a vrut să se convingă de efectul produs de cafea şi a testat şi alte produse de acest gen. „Mi s-a părut extrem de amuzant ca mie, băutoare de cafea de peste 20 de ani, să-mi spună cineva că mă va ajuta. Atunci am aflat de la colega mea că în compoziţia cafelei se află un ingredient minune: ganoderma. Aceasta este o ciupercă miraculoasă din Malaezia, care detoxifică organismul şi te pune pe picioare", spune Victoria.
„Vreau să ajut oamenii să aibă o viaţă sănătoasă"
Convinsă de puterea ciupercii, femeia a decis să renunţe la cei 17 ani de croitorie pe care îi avea deja în spate şi să se dedice acestor plante. „Pe pielea mea am descoperit efectele produselor acestea şi am decis să îi ajut şi pe ceilalţi să aibă o viaţă sănătoasă. Aşa că, împreună cu o prietenă, am achiziţionat produsele şi le-am comercializat celor care aveau nevoie", explică femeia. Ch