Cred că nu suntem chiar puţini zilele acestea cei care, după ce am citit încremeniţi „stenogramele Voicu“, aflând cum îşi negocia acesta intervenţia cu afaceristul Căşuneanu, cum obţinea promisiuni slugarnice de la doi judecători de la Înalta Curte, între timp aşteptând noi cu înfrigurare să vedem dacă Înalta Curte va permite arestarea senatorului PSD şi dacă, în sfârşit, protecţia CSM asupra magistraţilor corupţi sau suspecţi de corupţie va mai slăbi în intensitate, nu suntem puţini cei care – aşadar – să ne fi zis: „era cât pe-aci să fim înghiţiţi definitiv de caracatiţă“! Şi poate vom mai fi zis unii dintre noi: „a meritat totuşi să votăm pe 6 decembrie 2009 cu Băsescu, cu toate cusururile lui“, şi nu cu Mircea Geoană sau să stăm acasă îmbufnaţi, teoretizând despre răul cel mic şi dictatorul cel mare. Cel puţin aşa sper: că unii dintre cei care au căzut în capcana propagandei televiziunilor încep azi să vadă gunoiul ce se ascundea sub minunata alianţă PSD-PNL ştampilată Johannis, care a pierdut alegerile numai cu 73.000 de voturi.

De fapt, tocmai ca să nu se ajungă aici – la arestarea, inculparea şi, eventual, la condamnarea la închisoare a unor figuri politice importante – parlamentari, miniştri şi foşti miniştri, primari – PSD şi PNL, susţinute de „sponsori“ – Vântu, Voiculescu, Patriciu – au făcut „totul“: au început, din 2005, prin a-i pune obstacole Monicăi Macovei, când au văzut că aceasta chiar vrea să reformeze justiţia şi că refuză să intervină pe lângă procurori în favoarea lui Patriciu. S-au mâniat când ea a vrut să înfiinţeze ANI şi i-au ridicat parlamentul împotrivă. L-au determinat pe Tăriceanu în 2006 să refuze alegerile anticipate, deoarece exista riscul ca Băsescu să devină prea puternic. Au scos PDL de la guvernare. Au încercat din răsputeri să-l schimbe pe Daniel Morar din fruntea DNA, atunci când au constatat că acesta îşi ia munca în