Prezent la dezbaterea publică de la Palatul Parlamentului, Traian Băsescu a respins categoric ideea că reforma educaţiei nu trebuie să aibă loc în vremuri de criză. „Doamnelor şi domnilor, exact acesta este momentul", a declarat el în faţa unei asistenţe dispuse să-l asculte şi să asculte (pentru a câta oară?) descrierea falimentului istoric în care s-a afundat sistemul de învătământ din România.

Preşedintele are dreptate atunci când reclamă urgenţa. Adevărata reformă a educaţiei trebuia să se întâmple cu ani în urmă, e nevoie de ea ca de aer. Fără temelii noi în materie, ne sufocăm: economic, politic, chiar şi demografic. Creierele care pot scoate ţara din marasm pleacă aiurea, alegătorii needucaţi votează politicieni pe măsură, se mulţumesc cu circ în loc să ceară socoteală pentru calitatea pâinii şi sunt recunoscători pentru posmagi, iar calitatea sociologică a populaţiei României scade la rândul ei.

Problema este că iniţiativa ministrului Funeriu pare să nu fi ţinut seama deloc de lecţiile evidente ale precedentelor încercări de reformă. Cu ochii la politicienii din opoziţie şi orbit de mesajele înţepenite ale sindicatelor, Daniel Funeriu a uitat că se poate folosi într-un efort autentic spre un adevărat sistem de educaţie de mulţimea de cetăţeni interesaţi ca lucrurile să meargă mai bine. Este vorba de mulţimea de profesori inteligenţi din această ţară, care se simt probabil umiliţi de prestanţa ineficientă a sindicatelor, e vorba de mulţimea de părinţi interesaţi în cel mai înalt grad de calitatea educaţiei, mulţi dintre ei dispuşi la schimbări cu adevărat radicale, precum înlesnirea de investiţii particulare în şcoli şi licee private de performanţă. Pentru ei, ministrul ar fi trebuit să respecte cele 30 de zile dedicate de lege dezbaterii publice, şi nicidecum să reducă la două săptămâni perioada de discuţii, şi în preajma Paştilor pe deasupra. În p