Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La şcoală intră cine vrea, scapă cine poate

Publicat in Adevarul, marți 30 martie 2010 ·

Reporterii „Adevărul de Seară“ au trecut fără probleme de „filtrele“ unităţilor de învăţământ din Iaşi. Elevii se plâng că, în absenţa gardienilor, unele şcoli preferă să închidă porţile, ca la închisoare.

Pentru a câştiga „jocul“, reporterul „Adevărul de Seară“ trebuia să intre în clădire fără să fie luat la întrebări de personalul şcolii. În caz contrar, am fi demonstrat că sistemul de securitate funcţionează. Acest lucru trebuia făcut fără a sări vreun gard, ci folosind doar căile de acces.Am poposit prima dată la Liceul „Garabet Ibrăileanu“ din Copou. Chiar dacă nu este plătit cu nimic, elevul de serviciu m-a interceptat şi nu m-a lăsat să plec fără să mă legitimeze.

Am vrut totuşi să testez şi vigilenţa gardianului din faţa şcolii. Am aşteptat răbdător ca acesta să plece, apoi am intrat fără probleme în curtea interioară a şcolii şi de acolo am ajuns în liceu. Fiind echipat ca un elev, am trecut pe lângă personalul auxiliar al şcolii fără să se uite cineva mai atent la mine.

La fel de uşor mi-a fost şi la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“, unde am avut surpriza să nu găsesc pe nimeni la intrarea laterală în curtea şcolii şi la una din uşile clădirii principale. „Gardienii îşi fac treaba, chiar dacă nu extraordinar. Aici în Copou este însă o zonă liniştită şi nu prea sunt incidente“, a spus Florin M., elev la „Negruzzi“.

Tot într-o zonă ferită de incidente este şi Liceul „Dimitrie Cantemir“. „Toţi elevii au ecusoane cu sigla liceului şi legitimaţii, astfel încât să se ştie că învăţăm aici“, mi-a spus Ionuţ, elev la „Cantemir“. Când s-a sunat de ieşire am pătruns în curtea interioară şi în clădirea şcolii fără să am la vedere niciunul dintre însemnele liceului. Am testat şi sistemul de securitate în şcolile cu probleme, aflate în zona industrială a oraşului. La intrarea în Grupul Şcolar „Radu Cernătescu“ era postat un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 9 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Cei trei pui ai ursoaicei care a ucis un motociclist italian pe Transfăgărăşan vor fi duşi în Centrul de reabilitare pentru urşi de la Zărneşti, anunţă Ministerul Mediului

News.ro acum 9 minute
Cei trei pui ai ursoaicei împuşcate de către autorităţi, după ce l-a ucis pe italianul care s-a apropiat de animalul sălbatic în dorinţa de a-şi face un selfie cu el, pe Transfăgărăşan, vor fi relocaţi de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare, în

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°