Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul în care trăieşti cu stil

Publicat in Adevarul, marți 30 martie 2010 ·

În cetatea italiană a modei, edificiile milenare constituie decorul în care localnicii îşi etalează vestimentaţia avangardistă. Capitala Lombardiei, regiune din nordul Italiei, se poate lăuda cu o istorie pierdută în timp cu câteva sute de ani înainte de Hristos.

Amplasat în mijlocul văii râului Po, oraşul cosmopolit a dovedit o abilitate uluitoare de a se reînnoi permanent, fiind reconstruit din temelii de trei ori de-a lungul impresionantei sale istorii.

În peisajul internaţional modern, Milano are reputaţia unei cetăţi cosmopolite. Este o capitală a modei, alături de Paris, New York şi Londra, deci un oraş scump, sofisticat şi cu o economie puternică. Figurează în lista celor mai scumpe oraşe din lume. Este, probabil, cel mai bogat oraş al Italiei, rol câştigat şi menţinut cu greu, şi al doilea ca mărime, după Roma. Se spune că la Milano nu ai nevoie să mergi la o paradă de modă ca să vezi ce se poartă, ci e suficient să faci o plimbare pe stradă şi vei afla, întrucât locuitorii frapează prin stilurile vestimentare avangardiste pe care le etalează.

„Dezinvoltura" e cuvântul-cheie

Înstăriţi şi cosmopoliţi, milanezii se bucură de o reputaţie de oameni de afaceri de succes, ceea ce se vede în viaţa de zi cu zi. Asta însă nu-i împiedică să-şi trăiască viaţa cu dezinvoltură şi cu respect pentru mediul înconjurător.

Nu mică ţi-e mirarea să vezi doamne şi domnişoare, îmbrăcate în pretenţioase costume sau rochii, pe tocuri înalte, dând din pedalele unei biciclete, majoritatea având montate în spatele şeii sau în faţa ghidonului coşuri de cumpărături. Pentru milanezi e ceva normal. În plin centrul oraşului, maşinile sunt puţine, dar scuterele şi bicicletele, cu miile, parcate frumos printre ghivecele cu flori ce încadrează aproape fiecare trotuar din centru. De altfel, oraşul are un sistem de închiriere de biciclete numit BikeMi. Acesta deţine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°