"Fălcosul" şi-a reziliat contractul cu ŢSKA Sofia, iar în această seară va avea o întălnire cu George Copos pentru preluarea clubului din Giuleşti. Ando spune că nu va accepta o colaborare pe termen scurt, ci doar un proiect de durată la gruparea din Giuleşti.
"Am fost sunat de Gigi Corsicanu, eu mă bucur că suporterii mă vor. Rapid nu trece printr-o perioadă foarte bună, dar este o echipă cu nume. Ca antrenor, nu poţi să intri în discuţii cu un club, daca nu eşti acceptat de suporteri. O să mă duc să mă văd cu Copos, să vedem ce îmi propune, ce îmi cere, ce îşi doreşte. Nu prea sunt antrenor de două luni eu! Nu mă duc pentru două luni. Dacă are un proiect bun, s-ar putea să accept. Eu discut cu orice club. Diseară sau mâine dimineaţă voi vedea. Eu sunt antrenor profesionist", a declarat Ioan Andone la gsptv, care nu crede că va avea probleme de comunicare cu George Copos.
Mai citiţi şi:
Rada: Sezonul e compromis pentru Rapid
"La Cluj, eu m-am înţeles foarte bine cu Paszkany, nu o să am nicio problemă cu Copos. Vreau să ştiu situaţia lotului. Nu am văzut tot meciul cu Craiova. Săpunaru este jucător de Liga Campionilor. M-am uitat la Cesinha, la Spadacio...Nu mai spun de românii de acolo! După plecarea lui Zotta şi Sichitiu, nu mai ştiu cine se ocupă de echipă acolo. Dar Copos ştie bine de ce are nevoie clubul. Aş putea lucra şi cu Nae Manea. De mâine încep cu el, dacă ar fi să lucrez acolo.", a mai spus "Fălcosul".