80 de gravuri ale celebrului pictor Francisco Goya radiografiază la Muzeul Naţional de Artă societatea spaniolă a sfârşitului de secol XIX. De la expoziţia deschisă de curând în Sălile Kretzulescu pleci mai degrabă gândindu-te (inevitabil comparativ) la cum arăta Spania, la firul ierbii, dar şi în cercurile clericale înainte ca trupele franceze să invadeze ţara la începutul anilor 1800.

Goya, nume care a contribuit masiv la consolidarea patrimoniului cultural francez, developează în gravuri, uneori clinic, alteori trecut printr-o imagologie cu vechime în folosul satirei, o aşa-zisă „stare a naţiunii". Moravuri, stereotipuri sociale, vicii bine întipărite în practicile vremii - multe dintre ele adaptate perfect şi la practicile curente -, toate completează, în alb-negru, imaginea unei epoci în care „chipul" realităţii era diseminat cât se poate de analog, prin medierea pictorului / desenatorului.

O privire de insider

Francisco Goya, obişnuit al Curţii spaniole şi responsabil chiar de portretele oficiale din genealogia regală, a cunoscut pe larg culisele vieţii politice şi, implicit, religioase. A fost martor la toate rotiţele care pun în mişcare „bâlciurile deşertăciunilor", iar operele sale au trecut, pe măsură ce se apropia de sfârşitul vieţii, de la viziunile luminoase ale începuturilor către demonii întunecaţi ai bătrâneţii, când Goya preferase Spaniei agitate o retragere la Bordeaux.

„Somnul raţiunii naşte monştri“, una dintre cele mai cunoscute gravuri ale lui Goya

Exerciţii de critică vizuală

Cele 80 de gravuri expuse la MNAR, printre care se numără şi celebra lucrare „Somnul raţiunii naşte monştri", al cărui titlu a devenit, de altfel, parte din limbajul comun, sunt însoţite de notiţele artistului, care completează comentariul social.

Împărţite în jurul a trei nuclee tematice, imaginile lui Goya focalizează, în pr